Acestea sunt cele 7 locuri pe care trebuie să le vizitezi neapărat în România

Există atât de multe locuri de vizitat în România, întrucât cei care-și propun să-și cunoască mai bine țară, vor avea mulți ani de zile de călătorit, fără să se repete și trăind de fiecare dată o experiență uluitoare.

Cu toate acestea, timpul este deseori inamicul nostru și de aceea, nu ne putem aștepta să avem ocazia de a ne cunoaște țara în întregime. Totuși, nu există nici o scuză pentru cei care nu vizitează măcar aceste 7 locuri absolut impresionante din România:

Transfăgărășan

Iubitorii automobilismului din întreaga lume au aflat de șoseaua alpină Transfăgărășan în special după ce foștii prezentatori de la Top Gear, Jeremy Clarkson, Richard Hammond și James May , l-au catalogat ca fiind „cel mai frumos drum din lume”. Accesul către Transfăgărășan se face fie prin localitatea Cărțișoara din județul Sibiu, fie trecând prin Curtea de Argeș. Șoseaua alpină care are o lungime de 151 de kilometri și traversează cel mai înalt lanț muntos, a fost construită între anii 1970 și 1974. Drumul este deschis circulației între luna iunie și octombrie sau noiembrie, în funcție de condițiile meteorologice.

Sighișoara

Majoritatea turiștilor care vizitează pentru prima dată acest oraș au impresia că au călătorit cu mașina timpului înapoi în Evul Mediu. Festivalul „Sighișoara medievală”, care se organizează anual în ultimul weekend al lunii iulie readuce în prim plan cavalerii cu armuri și doamnele cu rochiile specifice acelor timpuri. Principalul punct de atracție este Turnul cu Ceas, care include Camera de Tortură și Sala Armelor, printre altele. Este unul dintre cele 9 turnuri rămase în picioare din cele 14 original construite. În vârful Turnului cu Ceas sunt notate distanțele către cele mai importante capitale ale lumii.

Sibiu

Acest oraș nu mai are nevoie de nici un fel de prezentare, în special după ce a primit titulatură de Capitală Culturală Europeană în anul 2007. Fiind locuit încă din anul 1191, Sibiul este orașul în care a fost tipărită prima carte în limba română, în anul 1544. Totodată, Sibiul se poate lăuda și cu primul ceas cu turn de la noi din țară, dar și cu înființarea primului teatru permanent din Transilvania; de altfel, aici se organizează anual celebrul Festival Internațional de Teatru. Orașul conservă numeroase așezări din timpuri străvechi, care îi ajută pe turiști să trăiască farmecul vieții de cetate.

Brașov

Județul Brașov ne propune numeroase obiective turistice de mare interes. De altfel, la numai 30 de kilometri de orașul Brașov găsim probabil cel mai vizitat loc din România, și anume Castelul Bran, care este conectat, bineînțeles, cu legenda contelui Dracula. Poiana Brașov este locul preferat al schiorilor și al amatorilor sporturilor de iarnă. Orașul Brașov se poate lăuda cu cea mai îngustă stradă de la noi din țară: Strada Sforii, care are o lungime de 83 de metri și o lățime cuprinsă între 109cm și 140 cm.

Delta Dunării

Peisajele unice din Delta Dunării atrag anual un număr foarte mare de turiști. Pentru a ajunge în cele mai frumoase locuri, turiștii trebuie să închirieze o barcă, cu care pot ajunge să trăiască experiența unei vacanțe în natură în adevăratul sens al cuvântului. Poate că traseul de 5 ore ți se va părea prea lung înainte de a-l proba, însă odată pornit la drum, îți vei dori ca respectiva călătorie prin acel univers sălbatic să nu se mai termine niciodată.

Salina Turda

Salina Turda, micul oraș de sare, poate fi vizitată în orice perioadă a anului, însă este recomandat să vă luați haine groase atunci când mergeți acolo, întrucât este situată la o adâncime destul de mare. Se pot practica diverse activități, care se pretează în special familiilor cu copii, dar și tuturor celorlalte categorii de persoane; este vorba despre o mini-bază de agrement cu terenuri de sport, amfiteatru, muzeu natural, lac natural, plimbare cu barca și un centru Spa.

Alba Iulia

În Mica Vienă găsim Cetatea Vauban, care este cea mai mare din Europa de Est, dar și posibilitatea de a parca gratis și de a participa în mod gratuit la diverse spectacole și concerte. Directorul general al UNESCO s-a declarat impresionat de Cetatea Alba Carolina: cea mai reprezentativă fortăreață bastion din sud estul Europei, care ne reamintește de perioada dominației habsburgice de la noi din țară. Dacă vizitezi Alba Iulia la moment potrivit, ai putea vedea lupte între daci și romani chiar în mijlocul orașului!

Articole similare

Comentarii

Lasă un mesaj

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole