Cele mai frumoase destinații de vacanță din România, pentru această toamnă

Mulți turiști preferă să călătorească la munte în afara sezonului principal. Ei pleacă în vacanță toamna, deoarece acum în multe regiuni este mai liniște, mai ieftin ca în sezonul de vară și suficient de cald datorită încălzirii globale. Deși este toamnă, ai putea spune că este o vreme plăcută de vară târzie.

Care sunt cele mai frumoase locuri pentru o scurtă vacanță toamna?

Pentru iubitori de călătorii există o mulțime de obiective turistice din România ce trebuie văzute.

Călătorii care străbat nordul Moldovei și Bucovina au posibilitatea de a admira opere a căror valoare artistică a depășit granițele țării. Unice în genul lor în lume, mănăstirile Sucevița, Moldovița și Voroneț sunt doar câteva dintre monumentele istorice care trebuie vizitate de cei care ajung în aceste locuri.

Mănăstirea Sucevița este ctitoria domnilor Movilești la sfârșitul sec. al XVI-lea și un exemplu de arhitectură moldovenească. Mănăstirea Vatra Moldoviței a fost înălțată de Petru Rareș în anul 1932. Mănăstirea Voroneț se remarcă prin pictura bizantină și este ctitoria lui Ștefan cel Mare, din anul 1488. Frescele exterioare ale mănăstirii sunt impresionante, au fost realizate între anii 1547-1550. Alte mănăstiri care trebuie vizitate sunt Gura Humorului, Putna, Pătrăuți, Dragomirna.

Cele mai frumoase destinații de vacanță din România, pentru această toamnă
Rarau

Unul dintre cele mai frumoase locuri pentru drumeții este Muntele Rarău. An de an vin aici numeroși turiști pentru a ajunge la Pietrele Doamnei. De la poalele acestor stânci priveliștea este uluitoare, un adevărat tezaur de frumos al locurilor și împrejurimilor montane. În imediata vecinătate a Pietrelor Doamnei se află o cabană primitoare – Hotel Cabana Rarău – unde sunt locuri de cazare și masă. Turiștii pot face aici drumeții minunate, există mai multe trasee în care se pot bucura de frumusețea priveliștilor întâlnite în cale.

Cele mai frumoase destinații de vacanță din România, pentru această toamnă
Cheile Bicazului

O excursie excelentă în anotimpul toamnei este pe valea Bicazului. De aici se ajunge spre minunatele chei ale văi, unde peisajul este impresionant. Pentru a face o excursie pe Valea Bicazului trebuie un mijloc de transport – o mașină. În Cheile Bicazului ai impresia că munții s-au apropiat și pereții înalți de piatră aproape că se bat cap în cap deasupra apei de munte pe care Bicazul parcă o împinge vijelios la vale. Aici vremea este puțin mai rece comparativ cu alte zone montane. Pereții de stâncă par sculptați, sunt imenși și atât de apropiați. Ai impresia că ești în altă lume, atât este de frumos peisajul. Se aude doar susurul apelor de munte și foșnetul brazilor. Toate locurile sunt neasemuit de frumoase în zona Bicaz.

Cele mai frumoase destinații de vacanță din România, pentru această toamnă
Lacul Rosu

De la Cheile Bicazului se ajunge foarte repede la stațiunea Lacul Roșu. Nici nu-ți imaginezi cât de frumos este această zonă. Lacul pare desprins din povești, o parte este amenajat pentru plimbări cu barca, iar altă parte este raiul rațelor sălbatice care se plimbă pe luciul apei. Este liniște, o atmosferă relaxantă, peisajul este splendid, un loc perfect pentru odihnă. Aici vin și foarte mulți turiști din străinătate. Pe malul lacului există un restaurant în care se servesc preparate culinare tradiționale foarte gustoase. Se poate lua masa chiar la 50 m de lac pe terasă. Ceva mai sus sunt câteva cabane în care turiștii se pot caza și pot avea parte de odihnă și relaxare.

Cele mai frumoase destinații de vacanță din România, pentru această toamnă
Sovata, Lacul Ursu

De la Lacul Roșu se poate ajunge la stațiunea Sovata din județul Harghita, în depresiunea din Carpații Orientali. În stațiune se află Biserica de lemn numită Schimbarea la Față și Lacul Ursu cu apă sărată. Stațiunea este înconjurată de Munții Călimani, Bistrița, Giurgeu, Ceahlău.

Din Sovata se poate ajung la Toplița și apoi la stațiunea Borsec unde sunt numeroase posibilități de cazare. Aici se fac tratamente pentru boli cardiovasculare, endocrine, digestive, dermatologice, dureri articulare, musculare, reumatice, etc. Sunt izvoare cu ape minerale, băi cu ape minerale carbonate, băi cu ierburi, săli de gimnastică. Stațiunea are câteva izvoare cu apă minerală carbogazoasă naturală care au efecte curative foarte bune pentru multe afecțiuni și boli ale organismului. Cei care trec prin zonă vor vedea cu siguranță multe TIR-uri care încarcă sticle cu apă minerală de la Borsec.

Cele mai frumoase destinații de vacanță din România, pentru această toamnă
Cascada Duruitoarea, Durau

Din Borsec mai este puțin până la Durău, stațiune situată la poalele muntelui Ceahlău, unde poți face un traseu de 2 ore până la Cascada Duruitoarea. Posibilități de cazare în stațiune sunt foarte multe, una ar fi Hotel Durău. În stațiune se află Mănăstirea Durău care la început a fost un schit de călugărițe. În vreme de război aici s-au retras Regele Ferdinand și Regina Maria.

Cele mai frumoase destinații de vacanță din România, pentru această toamnă
Izvorul Muntelui

De la stațiunea Durău  se ajunge destul de repede la Lacul Izvorul Muntelui și Barajul Bicaz care oprește apele Bistriței și Bistricioarei. În jurul lacului Izvorul Muntelui turiștii vor fi uimiți de splendoarea peisajului. Aici totul este impresionant, Bicazul a creat pe pământul țării noastre un adevărat colț de rai. Cei care nu au fost la Bicaz trebuie neapărat să facă o vacanță în aceste locuri deoarece nu pot rata aceste frumuseți ale țării din zona lacului Izvorul Muntelui. Totul este de vis pe acest traseu descris, între Bicaz, Cheile Bicazului și Lacul Roșu.

Articole similare

Comentarii

Lasă un mesaj

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole