Orașele din Europa în care vacanțele se vor scumpi

Există câteva orașe în care vacanțele vor fi mai scumpe, în special din cauza unor taxe. Locuitorii acestora orașe spun că au devenit mult prea aglomerate și le-au cerut autorităților locale să ia măsuri.

Anul trecut, Amsterdam a fost declarat cel mai aglomerat oraș din lume în raportul „Destination 2030”, care analiza capacitatea orașelor de a gestiona un număr mare de turiști. De precizat că popularul oraș olandez are o populație de doar 1 milion de locuitori și este vizitat anual de aproximativ 18 milioane de turiști.

De anul viitor, cei care vor să viziteze Amsterdamul trebuie să plătească o taxă de turist de 3 euro de persoană pe noapte. Mai trebuie precizat că în Amsterdam există și o altă taxă pentru turiști, care reprezintă 7% din tariful cazării. Autoritățile locale au decis totuși săi fie scutiți de la aceste taxe copiii cu vârste de până la 16 ani. De asemenea, în campinguri se va plăti o taxă de doar 1 euro.

Autoritățile au luat și alte măsuri prin care a dorit să redirecționeze fluxul de turiști. De exemplu, în anumite zone au fost interzise închirierile locuințelor prin rețeaua Aibnb. De asemenea, sunt locuri în care vasele de croazieră nu mai au voie să acosteze, iar unii vizitatori au fost îndrumați să se cazeze în orașe din apropiere, precum Zandvoort, care se află la aproximativ 40 de kilometri de centrul Amsterdamului.

Și în Barcelona autoritățile locale se pregătesc să ia măsuri de taxare pentru turismul de masă. Este unul dintre cele mai aglomerate orașe din Europa. Numărul mare de turiști nu îi încântă pe toți locuitorii orașului catalan, chiar dacă acest lucru înseamnă și venituri considerabile pentru oraș.

De altfel, au fost și proteste prin care s-au cerut măsuri de reducere a turismului. Printre altele, oamenii se plâng de faptul că din cauza platformei Airbnb chiriile la apartamente au crescut foarte mult, pentru că proprietarii preferă să le închireze turiștilor pe perioade scurte și pe mai mulți bani.

În ultimii ani, Veneția ia măsuri constante și încearcă să tempereze turismul de masă. Însă localnicii sunt de părere că nu prea le-a reușit și cer taxe mai mari și reguli mai stricte pentru turiști. De anul acesta, vizitatorii Veneției plătesc o taxă de intrare de 3 euro de persoană. Însă de la anul fiecare turist va plăti câte 6 euro pe noapte de ședere, iar în perioada de sezon turistic va ajunge la 10 euro.

Taxe pentru turiști sunt și în alte orașe mari ale Europei. De exemplu, la Roma, toți turiștii cazați plătesc 3 euro. De asemenea, la Paris taxa de turist poate ajunge până la 4 euro de persoană pe noapte.

Articole similare

Comentarii

Lasă un mesaj

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole