Premieră: Primul peisaj urban care va fi protejat de UNESCO. Îl recunoașteți?

Orașul Rio de Janeiro, care are o vegetație luxuriantă și se întinde între munte și ocean, a devenit „primul peisaj urban clasificat Patrimoniu Mondial al UNESCO”.

Ceremonia de acordare a titlului a avut loc la poalele statuii lui Cristo Redentor de pe muntele Corcovado. Este o premieră, întrucât titlul de sit al Patrimoniului Mondial în categoria Peisaj Cultural și Urban s-a acordat până acum grădinilor istorice, monumentelor, palatelor și cetăților și niciodată unui oraș.

Autoritățile braziliene au întocmit și un raport detaliat cu privire la modalitatea prin care va proteja acest patrimoniu. Sunt incluse parcul Flamengo, stânca de granit Pao de Açúcar, muntele Corcovado, plaja Copacabana, Grădina Botanică și pădurea urbană Floresta da Tijuca. De asemenea, de anul viitor, statuia Cristo Redentor va intra în reparații.

Printre turiștii din întreaga lume, orașul Rio de Janeiro este faimos pentru plajele sale Copacabana și Ipanema, precum și pentru celebrul carnaval. Are o populație de peste 6 milioane de locuitori și se întinde pe o suprafață de aproximativ 1.250 de kilometri pătrați. Zona metropolitană Rio de Janeiro are peste 12 milioane de locuitori.

Golful în care se află Rio de Janeiro, Guanabara, a fost descoperit pe 1 ianuarie 1502, de exploratorul portughez Gaspar de Lemos.

Orașul a fost fondat pe 1 martie 1565, iar între 1764 și 1960 a fost capitala Braziliei. Între 1808 și 1821, în timpul invaziei napoleoniene a Portugaliei metropolitane, orașul a devenit capitala imperiului portughez.

Orașul este împărțit adesea în centrul său istoric – Centro, Zona de Sud cu atracțiile ei turistice, plajele sale fiind cunoscute pretutindeni în lume, Zona de Nord, dezvoltată industrial, Zona de Vest și regiunea nouă Barra da Tijuca.

Centro este zona istorică a orașului. Atracții turistice importante sunt Biserica Candelaria și catedrala modernistă, Teatrul Municipal și câteva muzee. Centro rămâne inima comunității de afaceri a orașului.

Fotografia articolului: Ramon Llorensi/Flickr (creative commons)

Articole similare

Comentarii

Lasă un mesaj

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole