Top 10 lucruri pe care să le faci în Capitala Transilvaniei, potrivit The Guardian

Jurnaliștii de la The Guardian au scris un articol în care recomandă 10 lucruri pe care orice turist care vizitează Cluj Napoca trebuie să le facă. Cotidianul britanic spune despre „Capitala” Transilvaniei că are mulți studenți, în oraș e o atmosferă artistică, sunt multe cluburi și aici este „unul dintre cele mai populare festivaluri de muzică electronică din Europa”.

Clujul se poate vizita cel mai bine primăvara și toamna, atunci când înfloresc copacii sau frunzele galbene colorează peisajul.

Iată care sunt cele 10 lucruri pe care să le faci în Cluj Napoca, potrivit The Guardian.

1.Centrul Vechi. The Guardian scrie că acest loc este plin de viață, cu multe baruri și pot fi admirate clădiri istorice. „Centrul istoric din jurul Pieței Unirii, cea mai mare din Cluj, este foarte frumos. Atenție la Hotelul Melody Central. Acesta s-a deschis în 1890 ca hotel, apoi a fost și club de jazz și capelă. Biserica Sf. Mihail este o clădire gotică imensă, iar alte obiective turistice din jurul pieței sunt Palatul Banffy, care găzduiește Muzeul Național de Artă și vechea primărie”, scriu jurnaliștii de la The Guardian.

2. Festivalurile de muzică electronică. Jurnaliștii britanici vorbesc despre Untold și despre Electric Castle, care a câștigat titlul de cel mai bun festival de talie medie la „European Festival Awards 2019”.

3. Artă și filme și păr. Publicația britanică spune despre Cluj că este „un loc foarte creativ” și recomandă Muzeul Național de Artă, dar și galerii subterane precum „Fabrica de Pensul”. De asemenea, amintesc și de Hairgonomy Hair Salon, un club în care pun regulat muzică DJ, dar se organizează și expoziții de artă.

4. Baruri creative. Aici sunt amintite baruri precum Joben Bistro, Enigma sau Insomnia, unde se pot bea bere și cocktail-uri.

5. Cafenele. Sunt recomandate numeroase cafenele populare din Cluj sau unele mai noi, precum District of Toast. De asemenea, mai sunt recomandate locuri precum Meron, Eggcetera, Ham and Jam sau Sisters.

6. Spații verzi. La acest capitol, The Guardian recomandă locuri precum Grădina Botanică sau Parcul Național Etnografic „Romulus Vuia”.

7. Gustul Transilvaniei. Jurnaliștii britanici recomandă turiștilor, pentru a simți savoarea Transilvaniei, restaurante precum Samsara Foodhouse sau Roata, unde se pot mânca supele tradiționale, mămăligă și se bea palincă.

8. Scena vintage. The Guardian a remarcat magazinele second hand de haine, dar și oferta designerilor independenți precum Helofita, Tabita, The Mill Handmade for Life și Adina Grapa.

9. Hostelul noi și funky. Potrivit britanicilor, conceptul de hostel este mai nou în Cluj, dar începe să crească. Prețurile sunt cuprinse între 11 lire pentru un pat și 24 pentru un pat dublu. De asemenea, turiștilor li se mai recomandă și platforma Airbnb pentru a-și închiria apartamente.

10. Raiul cluburilor. Este recomandat clubul Midi, deschis în 2007, care apare în top 100 cluburi din lume potrivit DJ Mag. Turiștilor li se mai propune o noapte și în From Space.

Articole similare

Comentarii

Lasă un mesaj

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole