10 stațiuni montane perfecte pentru familiile cu copii

Dacă vă doriți o vacanță liniștită alături de copii, undeva la munte, vă propunem 10 stațiuni perfecte. România are numeroase zone deosebit de frumoase, chiar spectaculoase, unde vă puteți petrece concediul alături de copii.

1 – Băile Herculane este una dintre cele mai spectaculoase stațiuni montane pentru familii cu copii. Are o istorie de aproape 2000 de ani, este una dintre cele mai vechi și renumite stațiuni balneare din România. Întemeietorul stațiunii este considerat însuți împăratul Traian, care pune bazele în anul 102 d.Hr.

Pe lângă izvoarele curative din stațiune, zona montană este deosebit de frumoasă și are numeroase obiective turistice. Astfel, puteți vizita multe grote și peșteri, dacă vă plac scurtele drumeții prin pădure. Aveți de vizitat cascade, Izvorul lui Munk, Parcul Szelecs, dar și superbe chei, precum heile Feragari, Cheile Peciniscai sau Cheile Taznei. Vârful Domogled, de unde se poate vedea toată zona este un traseu mai complicat, pentru cei care iubesc aventurile în familie.

Zona este extrem de activă, întruct nu aveți cum să vă plictisiți, puteți merge la bazinele cu apă termală, unde cei mai mici se pot distra copios. Iar pentru cei mari, în apropierea stațiunii se pot face de la alpinism, la rafting, activități de speologie, parapanta.

2 – Borsecul este înconjurat de munți, astfel aerul de aici este de o puritate excelentă, de aceea este în topul listei noastre cu cele mai frumoase stațiuni de familie. Zona este foarte bogată în ape minerale și se află la o altitudine între 890 și 950 de metri. La ora actuală este cea mai importantă stațiune balneo-climaterică din Transilvania, numită și Regina Apelor Minerale.

Sursa poza: planiada.ro

Zona este extrem de liniștită, puteți face plimbări spre Poiana Zânelor sau grotele din apropiere, precum Grota Urșilor. Iar pentru cei care sunt curioși cum arată o operă de artă naturală, făcută din gheață, trebuie să viziteze neapărat Peștera de Gheață.

3 – Sovata se află la o distanță de 60 de km de Târgu-Mureș și este renumită pentru lacurile sale tămăduitoare. Aici clima este subalpină, extrem de plăcută, iar împrejurimile sunt de poveste. Temperatura medie în luna iulie este 18,5 grade Celsius, perfectă pentru o vacanță răcoroasă. Aici puteți petrece un concediu foarte liniștit și plăcut, alături de familie.

4 – Rânca este stațiunea turistică aflată la cea mai mare altitudine din România, la 1700 de metri înălțime în Munții Parâng. Potențiaul turistic și sportiv al stațiunii este recunoscut peste granițele țării. La cabanele din stațiune puteți practica un turism verde, fiind înconjurați de natură sălbatică.

Munții Parâng adapostesc o mulțime de carnivore sălbatice, precum ursul, lupul, vulpea, vidra, porci mistreți, jderul, bursucul, pisică sălbatică, șoim, huhurez, acvila de munte. În această zonă puteți practica pe perioada concediului activități precum echitație, ciclism, pescuit, drumeții montane deosebit de frumoase. Stațiunea este extrem de cautată și pe perioada iernii, unde se pot desfășura numeroase sporturi de iarnă.

5 – Sinaia este o altă stațiune montană perfectă pentru familiile cu copii, poate una dintre cele mai frumoase din Munții Bucegi. Se află la o altitudine între 790 și 1055 de metri și aici parcă se îmbină natura sălbatică superbă cu arhitectura în toată splendoarea ei. Puteți vizita Mănăstirea Sinaia, Palatul Peleș și Pelișor, acestea fiind printre cele mai importante puncte turistice.

Dacă nu vă îndurați să porniți pe potecă spre vârfuri de munte, la Sinaia există telefericul, care vă duce direct la destinație fără prea mult efort. De sus se poate admira priveliștea zonei și vă puteți bucura de aerul curat. De la Sinaia puteți porni foarte ușor spre vârfurile din Bucegi pe trasee marcate la Piatra Arsă (1950 m), Vârful cu Dor (2000 m), Vârful Babele (2206 m), Vârful Omu (2505 m).

6 – Bran este legătura dintre Transilvania și Valahia, între Munții Piatra Craiului și Masivul Bucegi, fiind o zonă deosebit de spectaculoasă pentru un concediu în natură. Atracția numărul unu aici este Castelul Dracula, însă împrejurimile Branului sunt mult mai interesante. De la Cheile Moieciului și Piatra Craiului, până la Cetatea Râșnovului și Peștera Dâmbovicioara, zona este extrem de bogată în obiective turistice și zone de relaxare.

Bran et son chateau, Transylvanie, Roumanie.

Nu doar Castelul Bran este de vizitat, dar și zona din jurul orașului, cu satele pitorești și oamenii dornici de a vorbi cu turiștii curioși de istoria locului.

7 – Călimănești Căciulata este o altă destinație absolut feerică pentru familiile cu copii. Aici veți beneficia de o climă specifică depresiunilor subcarpatice adăpostite și de numeroase variante de tratament baleno-climateric. Zona este foarte plăcută și nu veți regreta că ați ales această stațiune.

Puteți face plimbări cu vaporașul pe râul Olt, dar și Aqua Park Cozia cu apă termală este o atracție distractivă, atât pentru cei mici, cât și pentru cei mari. Mai puteți vizita și Salina Ocnele Mari și Grădina Zoologică Râmnicu Vâlcea.

8 – Slănic Moldova era stațiunea preferată a lui I.L. Caragiale și este una dintre cele mai frumoase stațiuni montane din România. Clădirile interbelice și apele minerale sunt vedetele stațiunii. Parcul Central din stațiune este o oază de verdeață foarte curată, modernă, ce adăpostește și o biserică și un parc pentru copii. Salina Târgu Ocna este în apropierea stațiunii și merită o plimbare până acolo.

Traseul 300 de trepte se face relativ ușor pentru familiile cu copii și este foarte frumos. Iar pentru a savura panorama întregii stațiuni trebuie să urcați 20-30 de minute până sus la platoul Slănicului.

9 – Cheia este un loc minunat de mers alături de familie. Aerul curat și zona liniștită de la poalele Munților Ciucaș vă va aduce sentimentul de deplină relaxare. Muzeul de Antropologie Francisc Rainer și Muzeul de Flori Mina sunt doar două dintre atracțiile turistice ale micii stațiuni modeste și cochete.

Masivul Ciucaș în toată splendoarea sa

Mănăstirea Cheia este un alt punct turistic istoric, de care se leagă însăși apariția stațiunii. Ceea ce este deosebit aici este că este punct de plecare spre numeroase trasee montane marcate accesibile și familiilor cu copii. Astfel, puteți urca din Cheia spre Cabana Muntele Roșu (1260 m) sau Cabana Ciucaș (1580 m), fiind cele mai cunoscute.

10 – Râu de Mori este una dintre cele mai superbe zone ale județului Hunedoara, iar acest lucru se datorează poziției strategice apropiate de Masivul Retezat. Așezată la poalele munților Retezat, zona poate găzdui turiștii atât în cabane, cât și la cort, pentru cei mai curajoși.

Pe lângă natura sălbatică și minunată, zona are numeroase povești de basm cu domnițe și feți frumoși, dar și cu voinici, căpcăuni, chiar dinozauri și pitici. Parcul Național Retezat include și o parte a Geoparcului Dinozaurilor Țara Hațegului și multe rezervații ce atrag anual o mulțime de turiști. Zona este plină de obiective turistice, de la lacuri ( Lacul Bucura, cel mai mare lac glaciar din România și Lacul Zânoaga, cel mai adânc lac glaciar din țară) la vârfuri de munte și situri arheologice de mare importanță, precum și cetăți istorice deosebite ( Cetate cnezală Colț, Cetatea Sarmizegetusa ).

Sursa poze: wikipedia.ro

Articole similare

Comentarii

Lasă un mesaj

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole