Bilete de avion America. Cele mai căutate destinații de către români

Air France KLM, liderul european pe zborurile lung curier cu plecare din Europa, a făcut o statistică din care reiese că aproximativ 47% dintre romanii care călatoresc spre Paris – Charles de Gaulle și Amsterdam – Schiphol, considerate hub-urile grupului, merg mai departe spre destinații intercontinentale. Cei mai mulți caută bilete de avion America.

Grupul Air France KLM operează în prezent 4 zboruri zilnice cu plecare din România în programul de iarnă (2 spre Amsterdam și 2 spre Paris) și 6 zboruri în programul de vară (3 spre Amsterdam și 3 spre Paris). Acestora li se mai adaugă zborurile operate în parteneriat cu Tarom, membru al aceleiași alianțe aeriene, Skyteam.

Săptămânal sunt transportați spre Paris și Amsterdam peste 5.000 de pasageri în sezonul de vârf. America de Nord și zona Caraibelor, destinațiile preferate de pasagerii români. Statele Unite ale Americii și Canada se află în topul destinațiilor intercontinentale alese în anul 2016 de către pasagerii români. Când vine vorba de bilete de avion America, cele mai căutate orașe de pe continentul Nord-American sunt New York, Washington, Los Angeles, San Francisco, Montreal și Toronto.

O creștere a numărului de turiști români se înregistrează și pe zborurile spre destinații din Caraibe și Oceanul Indian, Republica Dominicană, Cuba și Mauritius fiind destinațiile preferate de români în aceaste regiuni.

Air France spune că va completa lista de zboruri spre Oceanul Indian, iar începând de la 1 noiembrie 2017 va opera și 2 zboruri săptămânale spre capitala Maldivelor, Malé. Zborul va fi operat cu aeronave Boeing 777-200.

Bilete de avion America. Previziuni pentru anul acesta

Pe fundalul evenimentelor din Turcia, o destinație care satisfăcea exigențele turiștilor amatori de servicii exclusiviste, Air France KLM anticipează o creștere a numărului pasagerilor români care vor alege să își petreacă vacanța în destinații exotice din zona Caraibe și Oceanul Indian dar și Africa (Zanzibar) sau Asia de Sud-Est (Bali).

Atât Air France cât și KLM se află într-un proces de reînnoire a flotei de aeronave, fie prin achiziționarea unor aeronave noi, fie prin modernizarea celor existențe.

Astfel, în anul 2016 KLM și-a extins flota cu 6 aeronave Boeing 787 (Dreamliner) și 4 aeronave de tip Embraer 175. A introdus zboruri spre 14 noi destinații și a transportat peste 30 milioane de pasageri. Conform Bloomberg, KLM este cea mai sigură și cea mai punctuală companie aeriană din lume.

În 2017 Air France va introduce în operare al doilea Boeing 787 Dreamliner, primul operând deja din luna ianuarie. Grupul Air France KLM planifică 27 noi destinații în 2017, cele mai interesante pentru pasagerii români fiind: Porto, Marrakech, Minneapolis și Cartagena (Columbia).

Articole similare

Comentarii

Lasă un mesaj

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole