Topul specialiștilor. Cea mai bună stațiune balneară din România

Asociația Română de Balneologie (ARB) a realizat un top al stațiunilor balneare din România. Pe primul loc a ieșit Techirgiol, urmată de Băile Tușnad, Băile Govora, Călimănești – Căciulata, Covasna, Băile Felix, Sovata, Turda, Sîngiorz Băi și Borsec. Potrivit ARB, pe ultimele locuri în topul cu 30 de poziții se află stațiunile balneare Lacul Sărat și Ocna Șugatag.

Evaluarea staţiunilor balneare pentru anul 2017 va fi prezentată în cadrul Congresului Naţional de Balneologie, care va avea loc în perioada 4 – 7 mai, la Băile Govora.

Primele două staţiuni din topul rezultat prin evaluarea staţiunilor balneare, în baza a 10 criterii de evaluare, vor avea o pagină de prezentare dedicată, iar primele 10 staţiuni balneare vor avea un volum dedicat, care va fi editat în fiecare an.

Despre calitățile terapeutice ale nămolului din Techirghiol au apărut înscrisuri încă din anul 1854, după ce un comandant otoman și-a vindecat un braț bolnav. Techirghiolul devine cunoscut ca și staţiune balneară din anul 1899. Atunci s-a inaugurat Azilul Maritim Techirghiol, cu paturi și instalaţii pentru băi cu nămol.

De asemenea, Techirghiol devine o destinație de vacanță pentru intelectualii vremii. În paralel cu dezvoltarea stațiunii Mamaia, Techirghiol devine o destinaţie a oamenilor din lumea bună, interesaţi de calităţile terapeutice ale lacului cu „băi reci“.

Tratamentele la Techirghiol sunt indicate pentru mai multe afecțiuni, printre care cele reumatismale, ale sistemului nervos central și periferic, sechele posttraumatice, ginecologice sau dermatologice.

O legendă a locului spune că beneficiile nămolului au fost descoperite de un bătrân olog și orb, pe nume Techir, care călătorea pe un măgar plin de plăgi. Acesta ar fi ajuns, din greșeală, în mâlul lacului.

Ore în șir s-a chinuit bătrânul să iasă din noroiul mirositor, iar când a reușit să scape, și-a dat seama că ochii săi puteau distinge o geană de lumină, iar picioarele sale, până atunci neputincioase, începuseră să îl asculte. Iar tovarășului său de călătorie îi dispăruseră plăgile și s-a vindecat complet.

FOTO: Sanatoriul Balnear și de Recuperare Techirghiol

Articole similare

Comentarii

Lasă un mesaj

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole