Articolele zilei

Coronavirusul schimbă destinațiile de vacanță. Unde vor merge românii anul acesta în concediu

Distribuie

Temerile legate de răspândirea noului coronavirus care a infectat în doar câteva zile aproape 250 de oameni în Italia i-ar putea determina pe români să se orienteze către vacanțele interne pentru primăvara și vara acestui an, potrivit estimărilor portalului de rezervări hoteliere Travelmint.ro.

Primele luni ale anului sunt decisive pentru planurile de vacanță ale românilor, cei mai mulți profitând de promoțiile de tip early booking pentru a-și rezerva vacanțele de vară încă din lunile ianuarie și februarie.

Având în vedere incidența cazurilor de coronavirus în Europa, ar putea exista o creștere cuprinsă între 25% și 35% a numărului de rezervări înregistrate pentru primăvara aceasta, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut precum și creșterea prețului sejururilor în România.

„Perioadele de incertitudine din afara granițelor țării au atras mereu o creștere a turismului intern iar situația coronavirusului are un efect similar. Oamenii se simt în siguranță acasă, nu își mai doresc să călătorească în afara țării, să ajungă în aeroporturi laolaltă cu oameni din toata lumea astfel că se reorientează asupra vacanțelor în România unde pot ajunge cu mașina personală.

Deja înregistrăm o creștere cu 10% a numărului apelurilor telefonice la call center-ul nostru și o creștere cu 20% a numărului rezervărilor față de aceeași perioadă a anului trecut. În perioada următoare ne așteptăm ca numărul rezervărilor să crească și mai mult”, a declarat Operations Manager Travelminit.ro, Timea Ambrus.

Creșterea cererilor pentru cazările în România vine pe fondul unei presiuni deja existente pe turismul intern, indusă în mare parte prin voucherele de vacanță. Cei de la Travelmint.ro spun că și-au dublat numărul de rezervări în anul 2019 comparativ cu 2018, iar tendința de creștere se menține și pentru 2020.

Rezultatul unei cereri crescute pentru cazarea în România va avea drept efect creșterea prețului sejururilor în România cu 10% pana la 15% pentru primăvara aceasta. Se așteaptă să existe perioade în care gradul de ocupare a hotelurilor din regiunile turistice să depășească 90%.

Dumitrescu Cristina

Articole recente

Ce se întâmplă dacă mergeți cu anvelopele dezechilibrate?

Chiar dacă v-ați montat și echilibrat anvelopele la schimbarea de anotimp, asta nu înseamnă că…

acum 3 săptămâni

Ghid pentru alegerea bețelor de drumeție potrivite

Bețele de drumeție, cunoscute și sub denumirea de bețe trekking, sunt un accesoriu esențial pentru…

acum 4 săptămâni

Tot ce trebuie să știi despre verificarea ITP și verificarea numărului de înmatriculare în România

În România, verificarea ITP (Inspecția Tehnică Periodică) și verificarea numărului de înmatriculare sunt proceduri importante…

acum 4 săptămâni

Pădurea Caraorman, minunea ascunsă a Deltei Dunării

Pădurea Caraorman, situată în inima Deltei Dunării, este o adevărată bijuterie naturală și una dintre…

acum 4 săptămâni

CYBEX a lansat noul COŸA CARRIER

CYBEX prezintă noul COYA CARRIER Platinum conceput pentru a crea o legătură care va dura…

acum o lună

Ce presupune să pui lumini ambientale în mașina ta

În ultimii ani, tehnologia auto a evoluat rapid, aducând numeroase inovații care nu numai că…

acum 3 luni