De ce apar turbulențele în timpul zborului cu avionul

Sunt mulți cei care se întreabă de ce apar turbulențele în timpul zborului cu avionul și cât de periculoase sunt acestea? Ar trebui să ne îngrijorăm când apar?

Un pilot de la British Airways, Steve Allright, a explicat pentru jurnaliștii de la The Telegraph de ce apar turbulențele în timpul zborului cu avionul. „La fiecare zbor mă aștept să existe un număr redus de turbulențe. E ca atunci când conduci o mașină pe un drum cu gropi. Turbulențele nu sunt confortabile, însă nu sunt nici periculoase. Fac parte din zbor și nu trebuie să ne fie frică de ele”, explică pilotul Steve Allright.

Cele mai frecvente sunt cele de „aer curat”, care nu pot fi detectate de radare. De cele mai multe ori, piloții se ghidează și după relatările altor piloți care au trecut cu puțin timp înainte lor prin același loc și încearcă să modifice altitudinea, prin zone în care alte aeronave au avut un zbor lin.

Turbulențele sunt clasificate în trei categorii: ușoare, moderate și severe. Turbulența este o perturbație produsă de aer. Cele ușoare apar foarte des și aproape că nu există zbor la care să nu existe. Cele moderate pot dura între 10 și 15 minute, iar uneori, cu întreruperi, chiar și câteva ore. Acestea pot cauza, de exemplu, vărsarea paharelor, iar avionul poate fi deviat în altitudine între 3 și 6 metri.

Cele severe pot devia avionul în altitudine chiar și cu 30 de metri. Însă, potrivit piloților, acestea sunt foarte rare, iar cei mai mulți pasageri, chiar dacă călătoresc foarte des cu avionul, le vor întâlni extrem de rar sau niciodată.

Deși sperie pe multă lume, avionul rămâne cel mai sigur mijloc de transport, fiind urmat de transportul maritim și cel feroviar. Piloții spun că acest lucru se datorează complexităţii avioanelor și a numeroaselor reglementări care au rolul de a mări siguranţa zborului şi de a preveni cauzele care pot duce la catatrofe aeriene. De asemenea, se acordă o foarte mare atenție la standardele de construcţie a aeronavelor, de mentenanţă, de pregătire a piloţilor, reguli de operare a aeronavelor.

Din cauza numărului mare de persoane decedate în accidente, transportul rutier are cele mai mari riscuri.

Articole similare

Comentarii

Lasă un mesaj

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole