FOTO: Ionuț Fantaziu

Hoteluri de pe litoral, transformate în blocuri de locuințe. Cât ar putea costa un apartament

    Distribuie articolul pe:

O firmă vrea să transforme în blocuri de locuințe două hoteluri pe care le deține în stațiunea Saturn. Este vorba despre hotelurile Alfa și Beta, care ar urma să fie supraetajate și recompartimentate.

Potrivit documentației, fiecare dintre cele două hoteluri va avea în jur de 90 de garsoniere cu o suprafață de aproximativ 21 de metri pătrați și 78 de apartamente cu o suprafață de aproximativ 33 de metri pătrați. În plus, vor fi construite și balcoane suplimentare.

În stațiunile de pe litoralul românesc sunt destul de puține blocuri cu apartamente. Prețurile nu sunt foarte piperate și sunt cumpărate în general de cei care vor să-l aibă la dispoziție în vacanțe. De exemplu, în această perioadă, pe portalurile de anunțuri imobiliare, un apartament de 2 camere în Complex Sara Sea View, din stațiunea Olimp, care se află în vecinătatea Hotelul Majestic, costă în jur de 42.000 de euro.

Tot de pe litoralul românesc a apărut ieri informația că 11 din cele 12 hoteluri deținute de frații Micula au fost scoase la vânzare.

Hotelurile din Mamaia scoase la vânzare sunt Național (160 de camere) și Unirea (176 de camere). În Olimp se vând Banat (221 de camere), Slatina (225 de camere) și Craiova (163 de camere). Iar în Neptun se vând Caraiman (242 de camere), Clăbucet (242 de camere), Prahova (325 de camere), Romanța (322 camere) și Bâlea (232 camere).

Pe lângă cele 11 hoteluri cu 2.700 de camere, frații Micula mai vor să vândă și terenul bazei de servicii Neptun, care se întinde pe 3,2 hectare. Un raport al Autorității de Supraveghere Financiară arăta că niciunul dintre cele 12 hoteluri deținute pe litoral de frații Micula nu a avut profit.

Una dintre cele mai importante investiții de pe litoralul românesc ar urma să fie la Amfiteatrul – Panoramic – Belvedere, din stațiunea Olimp. Lanțul hotelier a fost cumpărat de Mohamad Murad, a costat 10 milioane de euro și anunță că vrea să investească 15 milioane de euro și să-l redeschidă în vara anului viitor.

    Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

x
Susţine-ne cu un like: