Ieftin și rapid. Cum ajungi în maxim o oră în orice oraș mare din țară

În următoarea perioadă putem face city-break-uri și în orașele mari din România. Drumurile de 5-6 ore cu mașina sau chiar și de 16 ore cu trenul, cum este cazul traseului dintre Iași și Timișoara, pot fi făcute cu avionul.

Compania aeriană Blue Air a anunțat inaugurarea primelor zboruri care leagă Clujul, Iași și Timișoara începând cu 1 octombrie. Prețurile biletelor încep de la 89,99 de lei. Biletul include gratuit un bagaj de mână în limita a 10 kilograme, un bagaj de cală în limita a 32 de kilograme și un snack pe timpul zborului.

„În premieră pentru piața de transport aerian din România, Blue Air conectează acum Banatul de Ardeal și Moldova, operând zboruri triangulare între Iași, Cluj-Napoca și Timișoara. Suntem încântați că putem oferi românilor o alternativă de transport, confortabilă și foarte rapidă, întotdeauna la cele mai abordabile prețuri”, a declarat Gheorghe Răcaru, director Blue Air, într-un comunicat remis ideipentruvacanta.ro.

De asemenea, începând cu 30 octombrie vor fi zboruri Blue Air și între București și Cluj. Reprezentanții companiei spun că au luat această decizie ca urmare a cererii ridicate. Prețurile biletelor vor începe tot de la 89,99 de lei.

Aceeași companie aeriană a anunțat că va lega orașele mari pe cale aerului și cu litoralul. Începând din luna aprilie 2017, vor fi câte două zboruri dus-întors Constanța – Timișoara, Constanța – Cluj și câte un zbor Constanța – Iași și Constanța – Oradea. De exemplu, un drum cu trenul Cluj – Constanța costă în jur de 130 de lei și se face în aproximativ 11 ore.

Blue Air și-a început activitate în urmă cu 11 ani și operează peste 80 de rute în Belgia, Cipru, Danemarca, Franța, Germania, Grecia, Irlanda, Israel, Italia, Marea Britanie, Portugalia, România, Suedia și Spania. Compania are cinci baze operaționale, în București, Bacău, Iași, Larnaca și Torino, urmând ca din 30 octombrie să se deschidă baza din Cluj-Napoca și din 27 aprilie 2017 cea din Constanța.

Trasee de mocăniță în România. Cele mai frumoase 3 trenuri cu aburi

Țara care a luat locul Turciei în preferințele turiștilor români

http://ideipentruvacanta.ro/top-5-orase-europene-superbe-toamna/

Articole similare

Comentarii

Lasă un mesaj

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole