Oferte vacanțe litoral. Cele mai căutate stațiuni

În jur de 70.000 de turiști și vizitatori s-au aflat pe litoral în weekend-ul trecut, potrivit Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT). Dintre aceștia, pentru 1 Mai au căutat oferte vacanțe litoral în România în jur de 7.000 de turiști străini.

Cele mai aglomerate au fost stațiunile Mamaia și Vama Veche, urmate la distanță destul de mare de Neptun și Mangalia. În ceea ce privește oferte vacanțe litoral de 1 Mai, pentru un pachet în care au fost incluse două nopți de cazare, turiștii au plătit între 135 și 800 de lei de persoană, în funcție de hotelul ales.

Pe segmentul balneo, staţiunea Băile Felix a înregistrat cei mai mulţi turişti, urmată de Călimăneşti-Căciulata şi Sovata, iar pe Valea Prahovei gradul de ocupare a fost de 75-80%, turiştii preferând staţiunile Sinaia şi Buşteni.

Peste 10.000 de turişti au ales oferte vacanțe litoral Bulgaria, cele balneare din Ungaria sau capitalele europene, pentru vacanţe de trei-patru zile, cu o valoare cuprinsă între 120 şi 500 de euro/persoană, şi Antalya, Dubai sau Sharm El Sheikh, pentru o săptămână, începând de la 490 de euro/persoană.

Oferte vacanțe litoral. Alte cifre, mai mici

Federația Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) vine cu alte date, mai mici decât cele prezentate de cei de la ANAT. Aceștia spun că în jur de 94.000 de turiști au ajuns anul acesta în minivacanța de 1 Mai în diverse stațiuni din țară și au cheltuit aproximativ 3,5 milioane de euro.

Cei mai multi turisti care si-au petrecut minivacanta de 1 Mai la malul marii au fost tineri, care au ales in special Mamaia, sustine patronatul.

FPTR estimează că pe litoralul românesc au ajuns de 1 Mai în jur de 40.000 de turiști. Însă numărul celor care s-au și cazat în hoteluri și pensiuni este mult mai mic.

„Din datele puse la dispoziție de hotelieri, anul acesta, de 1 Mai, au venit pe litoral în jur de 20.000 de turiști, și când spunem asta ne referim la cei care au cumpărat cel puțin o noapte de cazare. Un număr mult mai mare decât cel al turiștilor a fost reprezentat de vizitatori, în general locuitorii orașelor de la malul mării, care au venit pentru o zi în stațiuni, fără să înnopteze într-o structură de cazare.

Diferența dintre cei 20.000 de turiști și cifrele exagerate de 40.000 sau chiar 70.000, vehiculate în mass-media, o reprezintă vizitatorii”, arată FPTR, care contrazice, astfel, datele trimise de ANAT. Pe litoral, tarifele au pornit de la 30 lei pentru o noapte de cazare până la 250-300 lei pe noapte.

Oferte vacanțe litoral. Reduceri de până la 81%

Cei care sunt în căutarea de oferte vacanțe litoral au la Vola.ro câteva reduceri foarte atractive. De exemplu, în Mamaia, la Hotel Queen Vera este o reducere de până la 81%. Mai multe detalii găsiți – AICI.

Amplasat în centrul stațiunii Mamaia, la doar câțiva metri de plajă, Hotel Queen Vera este locul ideal pentru a petrece o vacanță relaxantă la mare. Hotelul a fost recent renovat într-un stil deosebit de elegant.

Hotelul dispune de 50 de camere spațioase, dotate cu aer condiționat, acces cu card eletronic și închidere automată, telefon, TV prin cablu, minibar, WiFi gratuit, seif, baie privată, uscător de păr și articole de toaletă gratuite. Oaspeții hotelului Queen Vera au la dispoziție un restaurant cu terasă în aer liber care servește preparate gustoase din bucătăria tradițională, dar și din cea internațională. Mai multe detalii găsiți – AICI.

Articole similare

Comentarii

Lasă un mesaj

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole