Țările în care să NU mergi în vacanță în 2020

Cele mai sigure țări pentru a călători anul viitor sunt Danemarca, Finlanda, Islanda, Norvegia, Luxemburg, Elveția și Slovenia, arată o hartă a riscurilor întocmită de compania de asigurări International SOS și se bazează pe evaluări furnizate și de clienți.

Harta se află la a XI-a ediție și este realizată anual pe baza potențialelor riscuri pentru turiști, precum boli infecțioase transmisibile, violențe, probleme cu terorismul sau incertitudine politică.

Nivelul de risc, de la „insignifiant” până la „extrem”, este reprezentat în cinci culori diferite. Unele țări, precum Columbia sau Mexic, au un risc mediu.

Țara noastră, la fel ca și majoritatea statelor din Europa, are un risc scăzut pentru turiști. De asemenea, și țări precum SUA, Canada sau Australia au un risc scăzut de călătorie.

Care sunt țările in care sa nu mergi în vacanță si considerate cu risc foarte înalt:

Ucraina, zona de Est. Este vorba despre orașele Kramatorsk, Lugansk, Donetsk și Mariupol. Chiar dacă s-au rărit schimburile de focuri și noul președinte al Ucrainei vrea să aducă pacea, încă este o zonă cu o situație incertă.

Siria. Deși s-a declarat înfrângerea Statului Islamic, situația încă este dificilă în această țară. Încă mai există mici celule teroriste, se dau lupte între trupe care îl contestă pe președintele Bashar al Asab și armata sa, iar la nord au avut loc atacuri ale armatei Turciei împotriva unor trupe kurde, pe care președintele Recep Erdogan i-a catalogat drept teroriste.

Tara in care sa nu mergi – Irak. O țară măcinată de război și corupție, acum se confruntă cu masive proteste de stradă, în care este contestată clasa politică. În ultimele săptămâni forțele de ordine au intrat în forță și au folosit și muniție de război.

Afganistan. Este o altă țară măcinată de război și dominată de atacuri ale talibanilor. În această perioadă se poartă negocieri cu Statele Unite ale Americi și se speră găsirea unui acord de pace.

Libia. De aproape șase ani există confruntări între Armata Națională Libiană, loială guvernului paralel din Tobruk și trupele guvernului recunoscut de comunitatea internțională, care are sediul la Tripoli.

Mali. Din 2012 încoace o mişcare rebelă, formată din mai multe curente dar în cadrul căreia tuaregii sunt majoritari, reprezintă o ameninţare continuă. În ianuarie 2013 Franţa a intervenit militar pentru a opri înaintarea rebelilor spre capitală, Bamako. Un acord de pace a fost semnat în 2015 dar dialogul naţional şi reconcilierea nu avansează. Grupurile armate ar fi trebuit să depună armele şi să fie integrate în armata maliană, ceea ce nu s-a întâmplat.

Sudanul de Sud. Președintele sudanez Salva Kiir și liderul rebelilor, Riek Machar, se războiesc din decembrie 2013. Conflictul, marcat de atrocităţi în masă, s-a soldat cu aproximativ 380.000 de morţi şi a forţat patru milioane de persoane să-şi părăsească locuinţele.

Somalia. Aici e un război civil care a început în 1991 și este încă un conflict deschis.

Republica Central Africană. Și acest stat este măcinat de un război civil.

Yemen. Aici este un război civil declanșat în iunie 2004, în momentul în care clericul disident Hussein Badreddin al-Houthi, conducătorul sectei șiite Zaidi, a lansat o revoltă împotriva guvernului yemenit. 

Articole similare

Comentarii

Lasă un mesaj

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole