Două agenții de turism, Globe 365 și Free Spirit Travel, s-au gândit să facă un traseu turistic prin Transilvania cu trenul. Prima experiență de acest tip va începe pe 31 august, din Brașov. Timp de patru zile turiștii români și străini vor fi purtați într-o călătorie prin Sighișoara, Mediaș, Alba Iulia, Sebeș și Sibiu.
Acest pachet turistic a fost lansat în urmă cu două luni și până acum în jur de 70 de persoane și-au rezervat locuri. Potrivit organizatorilor, în Transilvania Train mai sunt doar 9 locuri disponibile.
Un pachet pentru un cuplu este de 1.400 de euro. Însă, chiar dacă prețul nu este la îndemâna tuturor, s-au arătat interesați foarte mulți turiști din România. De asemenea, foarte mulți expați, care lucrează în marile corporații și care rămân peste vară în țară, vor merge într-o excursie cu Transilvania Train.
Organizatorii Transilvania Train spun că aventura constă într-o călătorie cu trenul ce va ține patru zile, programul este flexibil și personalizat, cuprinzând activități educative și recreative. În acest timp, vei parcurge un traseu care include orașe ce mustesc de istorie, vei participa la degustări de vin, cine în aer liber, work-shop-uri de țiglărie tradițională sau de fierărie medievală.
Pe lângă aceste activități, vei lua parte la cursuri foto, de arhitectură medievală sau de echitație și vei face tururi de biserici fortificate pe biciclete.
Trenul va porni din Brașov, te vei îmbarca acompaniat de sunetul fanfarei și vei traversa inima Transilvaniei, trecând prin orașe precum Brașov, Saschiz, Sighișoara, Mediaș, Alba Iulia, Sebeș, Sibiu și Făgăraș.
Cetatea Alba Carolina este una dintre cele mai mari fortificații cu bastioane din Europa de Sud-Est și doar unul dintre monumentele istorice a cărui întreagă poveste o vei afla în timp ce îl vei vizita alături de ghizi.
„Mai precis, proiectul Transilvania cu trenul are scopul de a aduna la un loc oameni cu pasiuni și preocupări comune și de a le oferi prilejul să poarte un dialog viu. În sensul tare al cuvântului. De asemenea, odată cu conceperea și organizarea programului am ținut cont și de oamenii însuflețiți de muzică.
Astfel, vei lua parte la evenimente exclusiviste și rare, precum concertul Filarmonicii din Sibiu sau concertul de orgă al Bisericii din Sebeș, unde auzul ți se va delecta cu interpretări de excepție ale unor arii din Brahms și Wagner.
Totodată, ți s-a pregătit un tur în care vei vizita renumita regiune Haferland, zisă și ”Țară a Ovăzului”, o regiune săsească formată din satele săsești Fișer, Rupea, Viscri, Saschiz, Roadeș, Criț, Cloașterf și Meșendorf”, precizează organizatorii Transilvania Train.
FOTO: Transilvania Train/Facebook