Obiective Turistice

Castelele și cetățile medievale din România care au cucerit turiștii străini

Distribuie

FOTO: Scott/Flickr

Anul trecut, castelele din România au atras mai mulți turiști. Castelul Bran e în top, după ce a atras în 2016 aproape 800.000 de vizitatori plătitori de bilete, cu 27% mai mulți decât în 2015. De asemenea, a crescut și cifra de afaceri a companiei care administrează castelul cu 37%.

Celor aproape 800.000 de vizitatori li se adaugă alte aproape 2.200 de vizitatori în fiecare lună care au intrat gratuit. Cei de la Castelul Bran spun că cei mai mulți vizitatori din străinătate sunt din Statele Unite, Marea Britanie, Italia, Spania, Polonia, Bulgaria, Rusia, țările nordice, dar și din foarte multe țări din Asia.

Turiştii străini sînt impresionaţi în primul rînd, de edificiul în sine, de poziţionarea sa, „camerele, mobilierul, scara secretă dar, mai ales, poveştile care s-au ţesut între zidurile lui şi care fac referire la Castelul Bran ca fortăreaţă, ca reşedinţă de vară a Reginei Maria şi ca locuinţă permanentă a legendarului Conte Dracula”, transmit oficialii Castelului Bran.

Un document din 17 noiembrie 1377, semnat de regele Ludovic I al Ungariei, confirmă sașilor din Scaunul Brașovului dreptul de a ridica o nouă cetate la Bran. În ceea ce privește istoria mai recentă, în 1920, Consiliul Orășenesc Brașov a donat castelul Reginei Maria a României.

După moartea reginei, castelul Bran este moștenit de principesa Ileana, care era căsătorită cu un membru al fostei familii imperiale de Habsburg. După 1948, după instalarea regimului comunist, castelul Bran a fost naționalizat.

Pe 18 mai 2006, după o lungă perioadă de proccese, castelul este retrocedat legal moștenitorilor Principesei Ileana: Arhiducele Dominic de Habsburg, Arhiducesa Maria Magdalena Holzhausen și Arhiducesa Elisabeta Sandhofer.

Și cetatea Râșnov e în top. Anul trecut a atras peste 410.000 de turiști, cu 15% mai mulți decât în 2015.

Aetatea medievală de la Râșnov a fost construită în perioada 1211-1225, cât a durat stăpânirea teutonă în Țara Bârsei. După plecarea cruciaților, cetatea din lemn ar fi fost reconstruită sau transformată în una din piatră.

Prima mențiune documentară a cetății de la Râșnov se referă la o fortificație puternică care rezistă asediului inamic și salvează viețile locuitorilor refugiați între zidurile sale și datează din anul 1335, când în timpul unei invazii a tătarilor în Transilvania, Țara Bârsei a fost pustiită în întregime.

Și Peleș din Sinaia rămâne unul dintre cele mai atractive obiective turistice. În anul 2016 a înregistrat 413.474 de vizitatori români și străini, cu 4.345 mai mulți decât în anul anterior.

Dumitrescu Cristina

Articole recente

Avantajele reclamelor luminoase LED pentru a atrage mai mulți clienți la hotelul tău

Când te gândești să îți promovezi hotelul într-un mod care să atragă atenția, o reclamă…

acum 6 zile

Ce atracții turistice ne așteaptă în Sfântu Gheorghe, o bucată din paradisul natural al Deltei Dunării

Situată în inima Deltei Dunării, localitatea Sfântu Gheorghe reprezintă un veritabil paradis natural, cu peisaje…

acum o lună

11 lucruri extrem de utile într-un birou, fie el acasă sau la muncă

Într-un mediu de lucru modern, eficiența și productivitatea sunt adesea determinate de modul în care…

acum o lună

Ghid pentru montarea corectă a unui cârlig de remorcare la mașină: instrucțiuni pas cu pas pentru Skoda Octavia 2 și Opel Astra H

Dacă sunteți proprietar de Skoda Octavia 2 sau Opel Astra H și doriți să vă…

acum o lună

Ghidul complet pentru alegerea mulinetei potrivite pentru pescuitul la crap

Pescuitul la crap este o activitate iubită de mulți pescari, care aduce bucurie și satisfacție…

acum o lună

Transformarea convenționalului în confort digital: sistemul de apartament cu camere WiFi și videointerfon

În era tehnologiei avansate, casele noastre devin din ce în ce mai inteligente, oferind nu…

acum o lună