Povestea castelului din Apuseni distrus în timpul unui film și scos la vânzare la preț de vilă

În acei ani, cele mai multe cascadorii erau reale. Au fost lovituri de tun și foc real. Ferestrele casetelului de pe Valea Ampoiului au fost îmbrăcate în vată îmbibbată în motorină și incendiate. Focul a fost scăpat de sub control și întreg castelul a fost incendiat. Castelul din Apuseni a rămas ca după război, cu plafoane căzute, pereți arși și multe porțiuni șubrezite. Din păcate, astăzi arată la fel.

La jumătatea anilor `80, o întreagă armată de oameni invada localitatea Zlatna și satele din jur. Regizorul Sergiu Nicolaescu filma aici „Noi, cei din linia întâi”. Majoritatea scenelor erau jucate pe Valea Ampoiului, în județul Alba.

La cârciumile din zonă putea fi văzuți marii actori ai vremii, precum Ion Besoiu, Valentin Uritescu, Colea Răutu, Emil Hossu sau Ștefan Iordache. Însă, din păcate, în timpul filmărilor, fosta reședință de vară a lui Ion Gigurtu, fost premier al României, a fost distrusă.

Acum, casa de licitație Artmark se ocupă de vânzare castelului și a terenului. Prețul începe de la 295.000 de euro. Este construit pe o suprafață de 1.3558 de metri pătrați și are un teren aferent de 8.800 metri pătrați.

Castelul din Apuseni a fost construit între 1936 și 1939 de către Ion Gigurtu, fiul Olgăi Gigurtu (fiica fratelui lui Nicolae Bălcescu și a nepoatei pictorului Theodor Aman), fost inginer român și om politic de extremă dreapta, pro-german. Cariera sa politică a început în 1918 în cadrul Partidului Poporului (PP).

Pe 10 aprilie 1932 îl urmează pe Octavian Goga când acesta se desprinde din PP formând propria formaţiune politică, Partidul Naţional Agrar. Din 14 iulie 1935, Gigurtu devine unul dintre liderii noii formațiuni Partidul Naţional Creştin, rezultat din fuziunea PNA și LANC (partidul profesorului A. C. Cuza).

În iulie 1937, este nominalizat din partea Ministerului Industriei şi Comerţului ca specialist în Consiliul Superior Economic. În guvernul condus de Octavian Goga între 28 decembrie 1937 și 10 februarie 1938, a fost numit de regele Carol al II-lea pentru a pregăti instaurarea regimului personal, primind portofoliul Ministerului Industriei şi Comerţului. După această experienţă, şeful statului îl reconfirmă ca membru în Consiliul Superior Economic.

Gigurtu primeşte din nou portofolii ministeriale în guvernul Gheorghe Tătărescu. Este desemnat la conducerea Ministerului Lucrărilor Publice şi Comunicaţiilor (24 noiembrie 1939 – 1 iunie 1940), apoi ministru al Afacerilor Străine (1 iunie 1940 – 28 iunie 1940). În 1940 șeful statului l-a desemnat în funcţia de prim-ministru pe Ion Gigurtu, funcție pe care a deținut-o până pe 4 septembrie 1940 când a predat şefia guvernului generalului Ion Antonescu.

Viața acestuia nu a fost ușoară, în anii care au urmat fiind arestat şi eliberat de mai multe ori. În noaptea de 5/6 mai 1950 este arestat şi închis la penitenciarul din Sighet împreună cu ceilalţi foşti demnitari din perioada interbelică, dar și cu soția sa. Ion Gigurtu a decedat pe 24 noiembrie 1959 la penitenciarul din Râmnicu Sărat, având vârsta de 73 de ani. Binecunoscut om de afaceri, acesta a fost și director general al societății „Mica”, specializată în extragerea de aur și alte metale prețioase.

Castelul din Apuseni a fost inițial folosit ca reședință de vară a familiei și ca sediu administrativ pentru societatea minieră. Statura și elementele de compoziție îl încadrează în stilul arhitectural Neoromânesc de influență moldovenească, foarte apropiat stilului Ghika-Budești: „Stilul Ghika-Budești este inconfundabil și poartă o puternică amprentă moldovenească: cărămidă aparentă, discuri ceramice smălțuite, ancadramente neogotice la uși și ferestre. Nelipsite sunt și turnul-foișor de inspirație mănăstirească, arcul-potcoavă, decorația cu „dinți de fierăstrău” și motive geometrice.

În mod special, arcul-potcoavă este particularizat, prezentând o acoladă în partea superioară. Cromatica fațadelor construcțiilor sale combină nuanțele de roșu-cărămiziu cu verdele ceramicii decorative și nuanțele deschise ale tencuielii în similipiatră.”

Castelul este așezat pe un teren de 8.800 de mp, are o suprafață construită de 1358 mp, 19 camere și un proiect de dezvoltare care cuprinde 23 de apartamente. De altfel, în ultimii ani, castelul a beneficiat de o serie de lucrări de consolidare și reabilitare care nu doar că asigură conservarea propice clădirii, dar va și ușura misiunea viitorului proprietar: izolarea fundației, compartimentarea interioară, înlocuirea acoperișului și a șarpantei, înlocuirea sistemului de colectare a apelor pluviale.

Castelul a fost martor al perioadei de glorie a locului, legată de exploatările de aur din zonă, apoi a fost folosit ca școală și tabără școlară, pentru ca în anii ’80 să fie oferit unei unități militare.

Astăzi, castelul este pregătit să înceapă o nouă aventură. Împrejurimile de o frumusețe cu totul aparte și versatilitatea pe care i-o oferă actualele proiecte de reabilitare ne trimit instantaneu cu gândul la un viitor hotel, pensiune, centru de îngrijire sau, de ce nu, poate un cochet castel de vânătoare, se arată în prezentarea Artmark.