Articolele zilei

Câți bani poți primi dacă se strică avionul înaintea decolării

Distribuie

Se întâmplă ca avionul să se defecteze înainte de a decola. Mulți călători au crezut că în astfel de cazuri nu își mai pot recupera banii pe bilete. Judecătorii Curții de Justiție a Uniunii Europene au tranșat această problemă. Corina van der Lans avea o rezervare de bilet de avion la un zbor între Quito (Ecuador) și Amsterdam.

Însă avionul a ajuns cu o întârziere de 29 de ore. Potrivit operatorului, KLM, întârzierea a fost cauzată de împrejurări excepționale, și anume o combinație de defecțiuni: pompa de carburant și unitatea hidromecanică. Cele două componente ar fi trebuit să fie expediate prin avion de la Amsterdam pentru a fi montate ulterior.

KLM a arătat de asemenea că componentele defecte nu au depășit durata de viață medie, iar producătorul acestora nu ar fi furnizat nicio indicație specifică potrivit căreia, atunci când aceste componente ar atinge o anumită durată de viață, ar putea surveni defecțiuni.

Curtea de Justiție a UE a decis, în acest caz, că împrejurările circumscrise survenirii acestor probleme nu pot fi considerate „excepționale” decât dacă se raportează la un eveniment care nu este inerent exercitării normale a activității operatorului de transport aerian vizat și scapă de sub controlul efectiv al acestuia din cauza naturii sau a originii sale.

În opinia Curții, situație „excepțională” ar fi atunci când sunt afectate avioanele de un viciu ascuns de fabricație care aduce atingere siguranței zborurilor. Situația ar fi aceeași în cazul prejudiciilor produse de acte de sabotaj sau de terorism.

Însă, cu astfel de probleme precum cele pe care le-a avut avionul KLM, operatorii de transport aerian s-ar confrunta în mod obișnuit.

„Pe de altă parte, prevenirea unei asemenea pene sau repararea ocazionată de aceasta, inclusiv înlocuirea unei componente defectate în mod prematur, nu scapă de sub controlul efectiv al operatorului de transport aerian în cauză, întrucât acestuia din urmă îi revine sarcina de a asigura întreținerea și buna funcționare a aeronavelor pe care le exploatează în cadrul activităților sale economice. În consecință, o problemă tehnică precum cea în discuție în litigiul principal nu poate intra în sfera noțiunii „împrejurări excepționale”, scriu în decizie judecătorii Curții de Justiție a UE.

Sunt numeroase platforme online care vă pot ajuta să primiți despăgubiri atunci când avionul are întârzieri. Potrivit Claimcompass.eu, dacă zborul a întârziat cu trei sau mai multe ore, aveți dreptul la o compensație. Suma se calculează în funcție de distanță: 250 de euro pentru zborurile de până la 1.500 km, 400 de euro pentru zborurile cuprinse între 1.500 și 3.500 de kilometri și 600 de euro pentru zborurile de peste 3.500 km.

Reglementarea se aplică zborurilor care pleacă dinspre Uniunea Europeană, indiferent dacă este un zbor intracomunitar sau internațional. Zborurile care pleacă înspre UE sunt acoperite în măsura în care sunt operate de un traportator aerian al UE.

FOTO: Free-Photos/Pixabay.com

Dumitrescu Cristina

Articole recente

Avantajele reclamelor luminoase LED pentru a atrage mai mulți clienți la hotelul tău

Când te gândești să îți promovezi hotelul într-un mod care să atragă atenția, o reclamă…

acum 2 săptămâni

Ce atracții turistice ne așteaptă în Sfântu Gheorghe, o bucată din paradisul natural al Deltei Dunării

Situată în inima Deltei Dunării, localitatea Sfântu Gheorghe reprezintă un veritabil paradis natural, cu peisaje…

acum o lună

11 lucruri extrem de utile într-un birou, fie el acasă sau la muncă

Într-un mediu de lucru modern, eficiența și productivitatea sunt adesea determinate de modul în care…

acum o lună

Ghid pentru montarea corectă a unui cârlig de remorcare la mașină: instrucțiuni pas cu pas pentru Skoda Octavia 2 și Opel Astra H

Dacă sunteți proprietar de Skoda Octavia 2 sau Opel Astra H și doriți să vă…

acum o lună

Ghidul complet pentru alegerea mulinetei potrivite pentru pescuitul la crap

Pescuitul la crap este o activitate iubită de mulți pescari, care aduce bucurie și satisfacție…

acum o lună

Transformarea convenționalului în confort digital: sistemul de apartament cu camere WiFi și videointerfon

În era tehnologiei avansate, casele noastre devin din ce în ce mai inteligente, oferind nu…

acum 2 luni