Sfaturi practice

Ce este sistemul Isofix

Distribuie

FOTO: Wikimedia Commons

Spre sfârșitul anilor 1990, două echipe de specialiști în siguranță, una de la Volkswagen și alta de la compania Britax, specializată în producerea de cărucioare și scaune, s-au reunit pentru a proiecta o soluție pentru securizarea copiilor care sunt pasageri în mașini.

Așa a apărut Isofix, International Standard Organization Fix. Invenția a avut un impact atât de mare încât Organizația Internațională pentru Standardizare (ISO) au stabilit drept etalon obligatoriu pentru toți fabricanții de mașini. 

Cei care pe internet soluții de montare sistem isofix trebuie să știe că toate mașinile fabricate după anul 2022 au acest sistem. La majoritatea modelelor ceva mai recente există cusută pe bancheta din spate o etichetă pe care scrie „ISOFIX”. Acestea apar pe locurile din stânga și din dreapta, dar nu și din mijloc. 

Dacă urmează să cumpărați un scaun cu sistem Isofix trebuie să știți că sistemul este limitat la o greutate maximă pentru a garanta o fixare bună. Este vorba despre 33 de kilograme. Mai exact, greutatea pe care o are scaunul adunată cu greutatea copilului nu trebuie să fie mai mare de 33 de kilograme. 

Scaunul este obligatoriu pentru copii și se stipulează acest lucru și în Codul Rutier. Potrivit legii, toți copiii care au o înălțime mai mică de 135 de centrimetri trebuie să fie transportați în mașină doar cu scaune speciale și omologate, împreună cu centura de siguranță. 

E important de știut și că există trei modalități de prindere Isofix. Primul este cel standard. Se prinde prin tijele scaunului clemele metalice Isofix care există între spătarul și șezutul banchetei. Un alt sistem este cel cu picior anti-recul.

Acesta se pune pe podea și este un element suplimentar și oferă o stabilitate suplimentară. Un alt sistem este cel cu „Top Tether”, o centură anti-recul, care este suplimentară. Această centură suplimentară împiedică scaunul să se rotească. 

Sorin Golescu

Articole recente

Ce se întâmplă dacă mergeți cu anvelopele dezechilibrate?

Chiar dacă v-ați montat și echilibrat anvelopele la schimbarea de anotimp, asta nu înseamnă că…

acum 3 săptămâni

Ghid pentru alegerea bețelor de drumeție potrivite

Bețele de drumeție, cunoscute și sub denumirea de bețe trekking, sunt un accesoriu esențial pentru…

acum 4 săptămâni

Tot ce trebuie să știi despre verificarea ITP și verificarea numărului de înmatriculare în România

În România, verificarea ITP (Inspecția Tehnică Periodică) și verificarea numărului de înmatriculare sunt proceduri importante…

acum 4 săptămâni

Pădurea Caraorman, minunea ascunsă a Deltei Dunării

Pădurea Caraorman, situată în inima Deltei Dunării, este o adevărată bijuterie naturală și una dintre…

acum 4 săptămâni

CYBEX a lansat noul COŸA CARRIER

CYBEX prezintă noul COYA CARRIER Platinum conceput pentru a crea o legătură care va dura…

acum o lună

Ce presupune să pui lumini ambientale în mașina ta

În ultimii ani, tehnologia auto a evoluat rapid, aducând numeroase inovații care nu numai că…

acum 3 luni