Ministerul de Externe a anunțat că 30 de români aflați în Italia ca turiști au cerut ajutorul pentru a reveni în țară.
„Ministerul Afacerilor Externe, prin intermediul misiunii diplomatice a României la Roma și al oficiilor consulare de pe teritoriul Italiei, a fost în contact constant cu autoritățile italiene și a monitorizat permanent atât evoluția crizei sanitare, cât și măsurile adoptate de autoritățile italiene și modalitățile de aplicare a acestora în contextul demersurilor de gestionare și prevenire a răspândirii infecției cu COVID-19.
În acest sens, ca urmare a plasării întregului teritoriu al Republicii Italiene în carantină, cât și a măsurilor adoptate de către autoritățile române de suspendare a zborurilor și a curselor de transport rutier de persoane înspre și dinspre Italia, reprezentanții Ambasadei României la Roma au demarat un proces de identificare și localizare a cetățenilor români care se află în Italia în tranzit, în drum spre România sau în vacanță și care se află în imposibilitatea de a reveni în țară prin mijloace proprii, neavând astfel alternativă reală de a rămâne pe teritoriul Italiei (spre deosebire de cetățenii români cu reședința sau domiciliul în Italia)”, transmite Ministerul de Externe.
Ministerul de Externe spune că situația este actualizată în permanență. „În acest context, recomandăm cetățenilor români care se află în Italia ca turiști sau care tranzitează Italia, în drum spre România, să contacteze misiunea diplomatică a României la Roma sau unul dintre cele 6 consulate de pe teritoriul Italiei și să își notifice prezența, comunicând datele de identificare și adresa la care se află la acest moment”, potrivit unui comunicat MAE.
Misiunea diplomatică și oficiile consulare de pe teritoriul Italiei pot fi contactate la următoarele numere de telefon: Ambasada României la Roma: +390683523358; +390683523356; +390683523352; +390683523344; oficii consulare: Trieste +393408821688; Milano: +393661081444; Torino: +393387568134; Bologna: +393491178220; Bari: +393346042299; Catania: +393209653137.
Totodată, Ministerul Afacerilor Externe precizează că este în dialog cu autoritățile competente naționale pentru identificarea unei soluții pentru aceste persoane.
„De asemenea, cu privire la lucrătorii români de pe teritoriul Italiei, MAE subliniază importanța respectării drepturilor acestora în contextul deciziilor autorităților italiene și al efectelor acestora la nivelul forței de muncă. MAE subliniază că există norme stabilite la nivelul Italiei pentru această situație excepțională și care obligă angajatorii să adopte măsuri de protecție a lucrătorilor.
În acest context, a fost demarat un dialog între Ministerul Afacerilor Externe, prin intermediul Ambasadei României la Roma, și autoritățile italiene, în vederea asigurării aplicării în mod unitar și fără discriminare a acestor măsuri”, se mai spune în comunicat.
Chiar dacă v-ați montat și echilibrat anvelopele la schimbarea de anotimp, asta nu înseamnă că…
Bețele de drumeție, cunoscute și sub denumirea de bețe trekking, sunt un accesoriu esențial pentru…
În România, verificarea ITP (Inspecția Tehnică Periodică) și verificarea numărului de înmatriculare sunt proceduri importante…
Pădurea Caraorman, situată în inima Deltei Dunării, este o adevărată bijuterie naturală și una dintre…
CYBEX prezintă noul COYA CARRIER Platinum conceput pentru a crea o legătură care va dura…
În ultimii ani, tehnologia auto a evoluat rapid, aducând numeroase inovații care nu numai că…