Obiective Turistice

Cele 5 locuri din România în care pot fi văzuți zimbri în libertate

Distribuie

Patru zimbri, doi masculi și două femele, cu vârste cuprinse între doi și opt ani, vor fi eliberați în natură de specialiștii Administrației Parcului Natural Vânători – Neamț.

Foto: Silviu Matei – http://www.outdoorphotography.ro

În Parcul Național Vânători – Neamț sunt, în total, 29 de zimbri, din care șase născuți liberi, 13 în semilibertate, iar șapte exemplare sunt în captivitate. Primele exemplare din Parcul Natural Vânători – Neamț au fost eliberate în natură acum mai bine de cinci ani.

Zimbrii au dispărut din România în urmă cu trei secole și au fost reintroduși în 1958. A fost adusă atunci, în Parcul Silvic Hațeg, o pereche din Polonia.

Zimbrul european este cel mai mare mamifer terestru sălbatic de pe continent, care, cândva, cutreiera toată Europa, mai puțin nordul Scandinaviei și părțile sudice ale Peninsulei Iberice și Italia. Mamiferul a fost vânat excesiv de oameni până când, în cele din urmă, a dispărut din sălbăticie, în anul 1927. La momentul respectiv, rămăseseră doar 54 de exemplare, toate în captivitate.

Conform datelor oficiale, citate de WWF-România, în prezent, populația globală de zimbri este estimată la 5.046 de exemplare (ianuarie 2014), dintre care doar 3.230 locuiesc în turme libere sau semi-libere. Reprezentanții WWF România spun că populația de zimbri din România se va dubla până în 2020.

În Munții Țarcu, în vecinătatea comunei Armeniș, din județul Caraș-Severin, există cel de-al doilea nucleu de reintroducere a speciei în România, după cel de la Parcul Natural Vânători Neamț. Din 2014, aproape în fiecare primăvară au fost aduși în Munții Țarcu noi zimbri de la centre de reproducere și rezervații naturale din țări precum Belgia, Germania, Italia sau Suedia.

Prima pereche de zimbri a fost adusă în vremea comunismului la Slivuț, lângă Hațeg. Aici este prima rezervație de zimbri din țară. Pot fi văzuți 7 zimbri. Există și un program de vizitare, zilnic între 8:00 și 18:00.

O altă rezervație unde pot fi văzuți zimbri este cea din Neagra Bucșani. În primăvara anului trecut erau aici 32 de zimbri, dintre care 5 pui.

În satul Acriș, la granița dintre Brașov, Covasna și Buzău se află „Valea Zimbrilor”. Anul trecut, erau aici 34 de zimbri. Se poate vizita zilnic între orele 8:00 și 20:00.

Imaginea articolului a fost suprinsă de fotograful Silviu Matei, în Munții Țarcu, în cadrul unui proiect susținut de Canon.

Dumitrescu Cristina

Articole recente

Avantajele reclamelor luminoase LED pentru a atrage mai mulți clienți la hotelul tău

Când te gândești să îți promovezi hotelul într-un mod care să atragă atenția, o reclamă…

acum 2 săptămâni

Ce atracții turistice ne așteaptă în Sfântu Gheorghe, o bucată din paradisul natural al Deltei Dunării

Situată în inima Deltei Dunării, localitatea Sfântu Gheorghe reprezintă un veritabil paradis natural, cu peisaje…

acum o lună

11 lucruri extrem de utile într-un birou, fie el acasă sau la muncă

Într-un mediu de lucru modern, eficiența și productivitatea sunt adesea determinate de modul în care…

acum o lună

Ghid pentru montarea corectă a unui cârlig de remorcare la mașină: instrucțiuni pas cu pas pentru Skoda Octavia 2 și Opel Astra H

Dacă sunteți proprietar de Skoda Octavia 2 sau Opel Astra H și doriți să vă…

acum o lună

Ghidul complet pentru alegerea mulinetei potrivite pentru pescuitul la crap

Pescuitul la crap este o activitate iubită de mulți pescari, care aduce bucurie și satisfacție…

acum o lună

Transformarea convenționalului în confort digital: sistemul de apartament cu camere WiFi și videointerfon

În era tehnologiei avansate, casele noastre devin din ce în ce mai inteligente, oferind nu…

acum 2 luni