Datele Institutului Național de Statistică (INS) arată că turiștii străini au preferat sa vadă cele mai frumoase orașe din România, în perioada ianuarie – august 2019, Constanța. Principala atracție a fost litoralul. Stațiunile de la malul Mării Negre au fost alese de peste 4,4 milioane.
Pe locul al doilea din cele mai căutate orașe din România s-a situat Bucureștiul, unde au fost peste 2,3 milioane de turiști. Pe podium este și Brașovul, care a atras mulți vizitatori mai ales pentru stațiunile sale montane. Aici s-au cazat peste 1,8 milioane de turiști.
Potrivit INS, în primele opt luni din 2019 au venit în România peste 1,8 milioane de turiști străini. Dintre aceștia , peste 200.000 au fost germani, aproape 160.000 israelieni, 150.000 italieni, 112.000 unguri, 110.000 americani și 103.000 francezi.
De asemenea, printre turiștii străini care au vizitat România au fost și englezi (93.000), spanioli (87.000) și polonezi (77.000).
Statisticile INS mai arată și că există o creștere a numărului de turiști în luna august, comparativ cu aceeași perioadă din 2018. Atât sosirile cât și înnoptările în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au crescut cu 1,1%, respectiv 2,2%.
De asemenea, comparativ cu luna august 2018, în aceeași perioadă din 2019, sosirile vizitatorilor străini la punctele de frontieră au crescut cu 15,3%, iar plecările vizitatorilor români în străinătate au crescut cu 25,9%.
INS mai arată că sosirile înregistrate în structurile de primire turistică în luna august 2019 au însumat 1.869,4 mii, în creştere cu 1,1% faţă de cele din luna august 2018. În luna august 2019, din numărul total de sosiri, sosirile turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat 83,3%, în timp ce turiştii străini au reprezentat 16,7%.
Visezi la o vacanță cu mare, soare și distracție, în care nicio zi să nu…
O rochie de seara poate schimba complet vibe-ul pozelor tale. Dat fiind ca e iarna,…
Gastronomia este un domeniu al armoniei, unde ingredientele se îmbină pentru a crea experiențe unice.
Când vine vorba de protejarea interiorului mașinii tale, alegerea unor covorașe auto de calitate este…
În inima Transilvaniei, satul Cund găzduiește un loc cu adevărat special: Valea Verde Retreat. Acest…
Creioanele colorate sunt instrumente esențiale atât pentru artiști profesioniști, cât și pentru pasionații de desen,…