Romania

Cele mai frumoase sate din Ardeal

Distribuie

Există câteva locuri din Ardeal pe care cu siguranță ar trebui să le vadă orice român măcar o dată în viață. În acest articol vă prezentăm câteva dintre cele mai frumoase sate din Ardeal.

Lista rămâne deschisă și vă invităm, în secțiunea de comentarii, să propuneți și alte sate pe care doriți să le vedeți sau le-ați vizitat și credeți că merită să intre în lista celor mai frumoase sate din Ardeal.

Saschiz, Mureş. Aici este una dintre cele mai frumoase biserici fortificate din România. Lăcașul din Saschiz, unul dintre cele mai frumoase sate din Ardeal, a fost ridicat în 1943, în onoarea regelui Ștefan I al Ungariei. A fost construită în stil gotic, din piatră și întărită apoi cu 22 de contraforturi. Biserica din Saschiz este inclusă în patrimoniul mondial UNESCO.

Tot aici puteți vizita și o cetate țărănească, care a fost construită pe un deal din apropierea bisericii. Cetatea, în care se găsește o piatră pe care e scris anul 1343, a avut șase bastioane și o fântână de 60 de metri adâncime.

Sâmbăta de Sus, Braşov. Și această localitate trebuie trecută pe lista cu cele mai frumoase sate din Ardeal. Este recunoscut pentru arhitectura românească tradițională. Aici sunt două dintre cele mai importante edificii construite în stilul brâncovenesc. Unul dintre cele mai vizitate obiective turistice este Castelul Brâncoveanu, care a fost ctitorit de nepoții domnitorului.

Lucrările de restaurare au fost terminate în urmă cu șase ani. Aici se găsește și mănăstirea de călugări Brâncoveanu, care are hramul „Adormirea Maicii Domnului” și a fost construită în 1657, la cererea vornicului Preda Brâncoveanu. O biserică a fost ridicată aici între 1696 și 1707, de Constantin Brâncoveanu. A fost distrusă în 1785. Începând cu 1926 au fost începute lucrările de restaurare ale bisericii, iar Regele Mihai este considerat al doilea ctitor. Biserica a fost sfințită în 1946.

Rășinari, Sibiu. Aici s-a născut poetul Octavian Goga. Considerat unul dintre cele mai frumoase sate din Ardeal, Râșinari găzduiește una dintre cele mai frumoase biserici. Biserica Veche a fost construită din piatră și cărămidă, în stil baroc, între anii 1725 și 1785, după modelul bisericii iezuiților, care se află în centrul Sibiului. Aici mai puteți vizita un muzeu etnografic și unul al episcopiei, precum și ruinele unei cetăți medievale. De asemenea, tot aici mai sunt și Biserica Sfântu Ilie și Biserica din Deal, ambele construite la începutul de secol XX.

Cârţişoara, Sibiu. Se află la poalele munților Făgăraș. Aici s-a născut celebrul țăran Badea Cârțan, care a luptat pentru independența românilor din Transilvania. A făcut pe jos drumul din satul său până la Roma, pentru a vedea Columna lui Traian.

În anul 1877 s-a înrolat în armată și a luptat în războiul de independență. La muzeul sătesc din Cârțișoara puteți vedea și câteva cărți și fotografii care au rămas de la Badea Cârțan. De asemenea, puteți vedea cum arăta o gospodărie autentică de la mijlocul secolului al XIX-lea, cu mobilier, o colecție de icoane și fotografii cu vechiul port popular. În sat există două biserici ortodoxe construite în 1806 și 1818.




Rîmetea, Alba. Aici, în unul dintre cele mai frumoase sate din Ardeal, pe „Piatra Secuiului”, se află ruinele singurei cetăți din Transilvania care a rezistat în fața atacurilor trupelor tătare din secolul al XIII-lea. Satul este recunoscut și pentru casele toate văruite în alb. Cea mai veche casă din sat datează din 1668 și i-a aparținut unui miner.

La mijlocul anilor `90, zeci de proprietari au primit asistență și consultanță de la specialiști pentru a-și renova casele în stil tradițional, pentru a se păstra aspectul acestora. Aici mai puteți vizita și cea mai veche moară funcțională din regiune, construită în urmă cu două secole. De asemenea, aici mai sunt și morminte săpate în stâncă, unice în România.

Țaga, Cluj. Este o altă localitate care trebuie inclusă pe lista cu cele mai frumoase sate din Ardeal. Pe lângă peisajul natural de basm pe care îl oferă, datorită zonei protejate mixte Țaga-Geaca, acest sat are și câteva clădiri unice. Aici se regăsește castelul Wass, o clădire renovată în anul 1800, însă ridicată pe ruinele unei clădiri din Evul Mediu. Pivnițele sunt cele mai vechi.

Dumitrescu Cristina

Vezi comentariile

  • Nu stiu care au fost criteriile de selectae a acestor sate,dar cu siguranta sunt multe altele la fel de frumoase sau mult mai frumoase,asa cum ar fii
    Poian
    Marului jud
    Brasov,cu drum judetean relativ bun,peisaje si atractii turistice numeroase ,apoi

    Delta ,multe sate gorjjene etc.

  • Foarte bune alegerile!
    Ati mai putea adauga cu toata linistea Malancrav (accesul e facil, soseaua e foarte buna), Carta, chiar si Alma Vii.

Articole recente

Avantajele reclamelor luminoase LED pentru a atrage mai mulți clienți la hotelul tău

Când te gândești să îți promovezi hotelul într-un mod care să atragă atenția, o reclamă…

acum 5 zile

Ce atracții turistice ne așteaptă în Sfântu Gheorghe, o bucată din paradisul natural al Deltei Dunării

Situată în inima Deltei Dunării, localitatea Sfântu Gheorghe reprezintă un veritabil paradis natural, cu peisaje…

acum 4 săptămâni

11 lucruri extrem de utile într-un birou, fie el acasă sau la muncă

Într-un mediu de lucru modern, eficiența și productivitatea sunt adesea determinate de modul în care…

acum o lună

Ghid pentru montarea corectă a unui cârlig de remorcare la mașină: instrucțiuni pas cu pas pentru Skoda Octavia 2 și Opel Astra H

Dacă sunteți proprietar de Skoda Octavia 2 sau Opel Astra H și doriți să vă…

acum o lună

Ghidul complet pentru alegerea mulinetei potrivite pentru pescuitul la crap

Pescuitul la crap este o activitate iubită de mulți pescari, care aduce bucurie și satisfacție…

acum o lună

Transformarea convenționalului în confort digital: sistemul de apartament cu camere WiFi și videointerfon

În era tehnologiei avansate, casele noastre devin din ce în ce mai inteligente, oferind nu…

acum o lună