Articolele zilei

Cele mai vechi companii aeriene din lume

Distribuie

Pe 7 octombrie, KLM a sărbătorit 100 de ani de la înființare, fiind cea mai veche companie aeriană din lume. KLM este dintre cele mai vechi companii aeriene din lume care operează sub numele său inițial.

Compania a început cuzboruri scurte spre Londra, apoi și-a extins serviciul prin zboruri intercontinentale în Asia și America. Compania regală olandeză are zboruri directe spre nu mai puțin de 162 de destinații din întreaga lume cu o flotă de 214 aeronave. În 2018, compania a transportat peste 34 milioane de pasageri, iar operațiunile sale sunt dirijate de peste 33.000 de angajațiin toată lumea.

Cele mai vechi linii aeriene din lume. Primul zbor KLM, în 1919

KLM a fost fondată în 1919 de către Albert Plesman și a operat primul zbor pe 17 mai 1920, de la Croydon, Londra la Amsterdam, la bordul aeronavei aflându-se doi jurnaliști britanici și o scrisoare de la primarul Londrei către omologul său din Amsterdam.

Primul zbor intercontinental KLM a decolat pe 1 octombrie 1924 din Amsterdam cu destinația Jakarta. Călătoria a durat 55 de zile și a avut 21 de opriri. În următorii ani, serviciul intercontinental a fost extins. În 1930, au fost operate zboruri spre Curacao, iar în 1946 KLM a fost prima companie aeriană care a conectat Europa continentală și America, prin zborurile transatlantice Amsterdam – New York.

Primul zbor București – Amsterdam a fost operat în urmă cu 54 de ani, pe 31 martie 1965.

KLM opează în prezent 2 zboruri cu plecare din București spre Amsterdam la programul deiarnă și 3 zboruri la programul de vară. Acestora se mai adaugă zborurile operate în parteneriatcu Tarom, membru a aceleiași alianțe aeriene. Aproximativ 75% – 80% dintre pasagerii românicălătoresc spre destinații intercontinentale, dintre care cele mai cerute sunt America și Asia, cuprețuri începând de la 500 euro.

Alte companii aeriene vechi de aproape 100 de ani

Avianca, al cărei nume vine de la Aerovías del Continente Americano, a fost compania aeriană națională a Columbiei. S-a înființat în decembrie 1919 și este a doua cea mai veche companie din lume după KLM.

Qantas Airways din Australia s-a înființat în același an cu KLM. Este un acronim de la Queensland și Northern Territory Aerial. A început zborurile internaționale în 1930.

Delta Airlines este o prestigioasă companie aeriană americană. A început zborurile de pasageri în vara anului 1920. În prezent, operează zilnic 5400 de zboruri spre 319 destinații.

Dumitrescu Cristina

Articole recente

Avantajele reclamelor luminoase LED pentru a atrage mai mulți clienți la hotelul tău

Când te gândești să îți promovezi hotelul într-un mod care să atragă atenția, o reclamă…

acum o săptămână

Ce atracții turistice ne așteaptă în Sfântu Gheorghe, o bucată din paradisul natural al Deltei Dunării

Situată în inima Deltei Dunării, localitatea Sfântu Gheorghe reprezintă un veritabil paradis natural, cu peisaje…

acum o lună

11 lucruri extrem de utile într-un birou, fie el acasă sau la muncă

Într-un mediu de lucru modern, eficiența și productivitatea sunt adesea determinate de modul în care…

acum o lună

Ghid pentru montarea corectă a unui cârlig de remorcare la mașină: instrucțiuni pas cu pas pentru Skoda Octavia 2 și Opel Astra H

Dacă sunteți proprietar de Skoda Octavia 2 sau Opel Astra H și doriți să vă…

acum o lună

Ghidul complet pentru alegerea mulinetei potrivite pentru pescuitul la crap

Pescuitul la crap este o activitate iubită de mulți pescari, care aduce bucurie și satisfacție…

acum o lună

Transformarea convenționalului în confort digital: sistemul de apartament cu camere WiFi și videointerfon

În era tehnologiei avansate, casele noastre devin din ce în ce mai inteligente, oferind nu…

acum 2 luni