Europa

Cenobîl. Turiștii își pot cumpără înghețată radioactivă și borcane cu aer contaminat

Distribuie

Turismul în orașul Cernobîl este într-o creștere foarte mare după succesul pe care l-a avut serialul HBO care a avut ca subiect catastrofa nucleară din 1986. De exemplu, dacă în octombrie 2018, la Cernobîl au fost 9.083 de vizitatori, în noiembrie numărul acestora aproape că s-a dublat.

Inclusiv președintele ucrainean, Volodmir Zelenski, a anunțat că zona turistică Cernobîl va fi mult mai deschisă turiștilor, în zonele sigure. Pentru că a crescut numărul turiștilor, a început să fie și o ofertă mai variată de suveniruri în zonă. La Cernobîl li se vând turiștilor, printre altele, produse denumite „radioactive” precum înghețată și alte mâncăruri, dar și borcane cu „aer contaminat”.

Președintele Zelinski nu a dorit să comenteze cu privire la inventivitatea unor comercianți, însă a spus că este hotărât să arate experiența reală a Cernobîlului, nu una care este construită după versiunea prezentată de serialul HBO.

Pachete de excursii la Cernobîl au apărut și în România. Prețul este aproximativ 400 de euro.  În acest preț este inclus și un mic aparat care măsoară radiațiile, astfel încât excursioniștii să știe mereu care este nivelul radiațiilor în locul în care se află.

Directorul agenției de turism Iri Travel, care va opera excursiile, a spus că ideea a venit după succesul pe care l-a înregistrat serialul Cernobîl difuzat de HBO.

Prima plecare este programată pentru 28 aprilie, anul viitor. Reprezentanții agenției de turism spun că sunt mulți cei care întreabă, dar s-au făcut și 10 rezervări. Se va pleca cu un autocar de 48 de locuri în prima excursie, iar dacă va avea succes, se va repeta.

Cazarea se va face în Chișinău și în Kiev. Mai exact, prima noapte se va dormi într-un hotel din Chișinău, iar alte două în capitala Ucrainei. Excursia la Cernobîl se face cu un ghid local. Vizita propriu-zisă va dura o zi. Pe parcursul turului, participanții vor fi expuși la o doză de radiații de 160 de ori mai mică decât în timpul unei radiografii normale și de 3.600 de ori mai mică din timpul unei scanări a întregului corp la computerul tomograf.

Excursia include o vizită în orașul Pripyat, abandonat imediat după accidentul nuclear, în 1986. Vor fi vizitate aici grădinița și școala, piscina orășenească, clădirea executivă a orașului în care s-a creat primul centru de urgență, hotelul în care a exista un post de observație pentru operațiile executate cu elicoptere peste ruinele reactorului 4.

De asemenea, se va face și un tur în zona secretă Cernobîl-2 Gia – Antenele gigantice ale „ARC-1”, orașul secret din care se urmăreau în secret rachetele balistice cu rază lungă de acțiune.

Pe 26 aprilie 1986, explozia de la Cernobîl a împrăștiat 200 de tone de radioactivitate, echivalentul a 500 de bombe atomice de la Hiroshima.

FOTO:Wendelin_Jacober/Pixabay.com

Dumitrescu Cristina

Articole recente

Avantajele reclamelor luminoase LED pentru a atrage mai mulți clienți la hotelul tău

Când te gândești să îți promovezi hotelul într-un mod care să atragă atenția, o reclamă…

acum 7 zile

Ce atracții turistice ne așteaptă în Sfântu Gheorghe, o bucată din paradisul natural al Deltei Dunării

Situată în inima Deltei Dunării, localitatea Sfântu Gheorghe reprezintă un veritabil paradis natural, cu peisaje…

acum o lună

11 lucruri extrem de utile într-un birou, fie el acasă sau la muncă

Într-un mediu de lucru modern, eficiența și productivitatea sunt adesea determinate de modul în care…

acum o lună

Ghid pentru montarea corectă a unui cârlig de remorcare la mașină: instrucțiuni pas cu pas pentru Skoda Octavia 2 și Opel Astra H

Dacă sunteți proprietar de Skoda Octavia 2 sau Opel Astra H și doriți să vă…

acum o lună

Ghidul complet pentru alegerea mulinetei potrivite pentru pescuitul la crap

Pescuitul la crap este o activitate iubită de mulți pescari, care aduce bucurie și satisfacție…

acum o lună

Transformarea convenționalului în confort digital: sistemul de apartament cu camere WiFi și videointerfon

În era tehnologiei avansate, casele noastre devin din ce în ce mai inteligente, oferind nu…

acum o lună