City Break

City break Londra. Cât costă o vacanță în capitala Marii Britanii

Distribuie

Londra, un oraș cosmpolit și boem, atrage în fiecare an milioane de turiști din întreaga lume. Dacă sunteți în căutarea unui city break Londra, un pachet cu 2 nopți de cazare și bilete de avion incluse costă sub 140 de euro. Detalii găsiți – AICI.

Ce trebuie să vizitați neapărat într-un city break Londra? În primul rând trebuie să știți că Londra este gazda a 240 de muzee  și a 30 de teatre. Însă, mai întâi trebuie să ajungeți la Palatul Buckingham. Este una dintre cele mai vizitate de către turiști, iar după ora 11:00 e arhiplin, pentru că are loc schimbarea gărzii. Dintre cele 661 de camere ale palatului, sunt deschise publicului doar 19.

O altă clădire superbă este Westminster Abbey, o biserică ce este trecută în Patrimoniul UNESCO. Are o arhitectură spectaculoasă, în stil gotic. Aici au fost încoronați toți monarhii Marii Britanii începând cu anul 1066.

Într-un city break Londra nu trebuie să ratați nici Turnul, renumit pentru istoria sa sângeroasă, care a fost închisoare, apoi tezaur al bijuteriilor coroanei. Aici și-au pierdut viața arhiepiscopul de Canterbury și a fost executată Anna Boleyn, a doua soție a regelui Henric al VIII-lea. Apoi, trebuie să ajungeți și la Palatul Parlamentului, una dintre cele mai fotografiate clădiri de turiști.

O altă atracție este și Catedrala St. Paul, construcție finalizată în 1710. Whispering Gallery, care înconjoară cupola în interior, la 33 de metri deasupra podelei, se remarcă și prin faptul că orice cuvânt șoptit se aude perfect până în capătul celălalt, chiar și la o distanță de 35 de metri.

Trebuie neapărat să mergeți și prin South Bank. De aici puteți fotografia podul Tower Bridge, puteți urca în celebrul London Eye și puteți vizita Royal National Theatre, Royal Festival Hall, Hayward Gallery, Purcell Room și Queen Elisabeth Hall.

Nu ocoliți nici superbele parcuri ale Londrei, precum Hype Park, Kensington, Green Park, Parcul St. James sau Regent’s Park. De asemenea, trebuie neapărat să ajungeți și la Parcul Greenwich, unde se află Observatorul, care acum este muzeu din Patrimoniul UNESCO.

Tot într-un city break Londra trebuie să faceți o croazieră pe Tamisa. Puteți admira, de pe apă, priveliștea Londrei.

Dacă vrei să te distrezi și să vezi cum e viața de noapte în Londra, trebuie să mergi Soho. Cartierul, care altădată era considerat rău famat, a devenit acum o zonă boemă, cu foarte multe restaurante, terase și cluburi. Tot aci se află și China Town din Londra, unde se poate mânca mai ieftin.

FOTO: Davide D’Amico/Flickr

 

 

 

Dumitrescu Cristina

Articole recente

Avantajele reclamelor luminoase LED pentru a atrage mai mulți clienți la hotelul tău

Când te gândești să îți promovezi hotelul într-un mod care să atragă atenția, o reclamă…

acum 2 săptămâni

Ce atracții turistice ne așteaptă în Sfântu Gheorghe, o bucată din paradisul natural al Deltei Dunării

Situată în inima Deltei Dunării, localitatea Sfântu Gheorghe reprezintă un veritabil paradis natural, cu peisaje…

acum o lună

11 lucruri extrem de utile într-un birou, fie el acasă sau la muncă

Într-un mediu de lucru modern, eficiența și productivitatea sunt adesea determinate de modul în care…

acum o lună

Ghid pentru montarea corectă a unui cârlig de remorcare la mașină: instrucțiuni pas cu pas pentru Skoda Octavia 2 și Opel Astra H

Dacă sunteți proprietar de Skoda Octavia 2 sau Opel Astra H și doriți să vă…

acum o lună

Ghidul complet pentru alegerea mulinetei potrivite pentru pescuitul la crap

Pescuitul la crap este o activitate iubită de mulți pescari, care aduce bucurie și satisfacție…

acum o lună

Transformarea convenționalului în confort digital: sistemul de apartament cu camere WiFi și videointerfon

În era tehnologiei avansate, casele noastre devin din ce în ce mai inteligente, oferind nu…

acum 2 luni