Cea mai mare parte a bugetului pentru vacanță se duce pe cazare, dacă nu e vorba de o distanță foarte mare, iar biletele de avion sunt mai scumpe. Însă, călătoria cu avionul poate fi mai ieftină dacă o cumperi din timp, cu câteva luni înainte.
O variantă ieftină de vacanță, care este foarte populară în străinătate, în țările dezvoltate, este „schimbul de case”. Acest sistem a început să devină popular în Statele Unite în anii ’80. Inspirația a venit de la niște grupuri de profesori suedezi și americani, care în anii ’50 făceau schimb de case pentru a combina vacanțele cu studiul la costuri mici.
La început, erau organizații care făceau cataloage cu casele și erau trimise prin poștă celor care erau membri.
Procedura este destul de simplă. Pe o perioadă determinată trebuie să faci schimb de case cu o altă familie din altă țară, fără să plătești nimic.
Acum, în era online, e mai simplu să intri într-un astfel de program. Primul pas este să te înscrii pe o platformă de profil. Trebuie să aveți în proprietate sau în chirie o locuință și să postați fotografii din interior și exterior. Dacă aveți locuința într-o zonă turistică sau apropiată de locuri de interes sunteți avantajați. Apoi începeți să negociați cu cei care vor să vină în România. Negocierea se duce în ceea ce privește perioada de ședere.
Principalul avantaj este că aveți cazare gratuită și condiții foarte bune pentru o familie sau un grup de prieteni. Spre deosebire de hotel, la un apartament sau o casă aveți și bucătăria și puteți face și mai multe economii dacă vă și gătiți. De asemenea, puteți vizita locurile care vă plac la prețuri mici inclusiv în vârf de sezon turistic, atunci când prețurile de cazare sunt foarte mari și e foarte greu să găsiți un loc liber.
Evident, principalul dezavantaj pe care l-ați putea avea este că la întoarcere acasă să găsiți stricăciuni, dacă dați apartamentul sau casa voastră unui grup de turiști neglijenți. Însă puteți și să-i găzduiți pe turiști doar într-o cameră și să le fiți gazdă și apoi să vi se întoarcă serviciile.
Puteți studia condițiile de particpare în astfel de programe pe mai multe platforme cunoscute. Iată câteva dintre cele mai populare:
FOTO: dronepicr/Flickr
Chiar dacă v-ați montat și echilibrat anvelopele la schimbarea de anotimp, asta nu înseamnă că…
Bețele de drumeție, cunoscute și sub denumirea de bețe trekking, sunt un accesoriu esențial pentru…
În România, verificarea ITP (Inspecția Tehnică Periodică) și verificarea numărului de înmatriculare sunt proceduri importante…
Pădurea Caraorman, situată în inima Deltei Dunării, este o adevărată bijuterie naturală și una dintre…
CYBEX prezintă noul COYA CARRIER Platinum conceput pentru a crea o legătură care va dura…
În ultimii ani, tehnologia auto a evoluat rapid, aducând numeroase inovații care nu numai că…
Vezi comentariile
Buna ziua,
Foarte interesant articolul.
Sunteti una dintre persoanele care utilizeaza acest sistem de vacanta?
Eu utilizez acest sistem de peste 10 ani si sunt foarte incantata.
O zi placuta,
Gabriela
Buna ziua,
Nu stiu sa va raspund daca colega mea adopta aceasta metoda atunci cand pleaca in vacanta, dar va pot spune ca oricare membru al echipei Idei pentru Vacanta este un calator, nu doar un turist. Nu bifam niste obiective turistice si atat, ne place sa descoperim locul in care ajungem.
Ne-ati zis ca va petreceti concediul in acest fel, de peste 10 ani. Ne-ar placea sa ne dati detalii( locuri vizitate, experiente avute, ce traditii ati transmis in lumea asta mare). Multumim pentru mesaj!