Obișnuiești să te distrezi jucând la cazino? Ei bine, nu mai sta pe gânduri și plănuiește-ți o vacanță de vis într-unul dintre locurile unde poți îmbina acest hobby cu vizitarea unor atracții turistice de neuitat.
O asemenea vacanță nu este chiar ieftină, dar vorbim despre destinații de top. Te asigurăm că emoțiile și clipele petrecute acolo sunt neprețuite dacă mergi în:
Industria de gambling a avut o contribuție importantă la refacerea țării aflate la confluența dintre Oceanul Atlantic și Marea Caraibilor, după distrugerile provocate de uraganul Maria (2017). Pe harta capitalei statului-insulă Puerto Rico sunt numeroase cazinouri deschise non stop, printre cele mai celebre fiind „La Concha Renaissance”, „The Ritz-Carlton”, „San Juan Marriott Resort” și „Stellaris Casino”. Biletul de avion din București până în San Juan costă în jur de 1.000 de euro.
Cazinoul din Monte Carlo a fost construit la sfârșitul secolului al XIX-lea, inițiativa aparținându-i lui Francois Blanc, iar conceptul arhitectural lui Charles Garnier (cel care a realizat și planurile Operei din Paris). Cazinoul a fost ca o „locomotivă” pentru economia Principatului Monaco, atrăgând acolo pe unii dintre cei mai bogați oameni ai planetei. Între timp, pe coastă, s-au deschis mai multe stabilimente, care oferă o priveliște unică asupra portului din Marea Mediterană. Biletul de avion din București până la Côte d’Azur (Nice) costă în jur de 190 de euro.
În Aruba s-a inventat Caribbean Stud Poker, fiecare hotel și resort având măcar un cazinou. De altfel, această insulă aflată în apropierea coastei Venezuelei mai este denumită „Las Vegas-ul din Caraibe”. Limba oficială este olandeza, dar localnicii vorbesc “papamiento” (o combinație între olandeză, spaniolă, portugheză și engleză). În cazinouri se folosește limba engleză. Biletul de avion din București până în Aruba costă în jur de 900 de euro.
Metropola din Marea Britanie este un „paradis” al jocurilor de noroc. La orice pas, sunt cazinouri luxoase, în care intră milionarii planetei, dar și cazinouri accesibile turiștilor de rând, care se visează pe mare, în iahtul personal. „The Colony Club” conduce într-un top alcătuit de cunoscători, urmat de „The Hippodrome Casino” și de „Grosvenor St Giles Casino”. Pe străzile Londrei circulă chiar mașini transformate în cazinouri mobile. Biletul de avion din București până în Londra costă în jur de 180 de euro.
Singapore nu are o tradiție îndelungată în ceea ce privește jocurile de noroc, acestea intrând în legalitate abia în anul 2005. De atunci, însă, industria a cunoscut o dezvoltare accelerată, astfel că această țară este de referință atunci când vorbim de cazinouri, la nivel de Asia. Acolo s-a făcut investiții de miliarde de dolari în resorturi precum Resort World Sentosa sau Marina Bay Sands. Biletul de avion din București până în Singapore costă în jur de 1000 de euro.
Faptul că aici s-a inventat un tip de Blackjack (Blackjack Atlantic City), vorbește de la sine despre relația dintre jocurile de cazino și orașul în care se desfășoară constant turneele cu fonduri de premiere de milioane de dolari. Cele mai renumite cazinouri sunt „Borgata” si „Taj Mahal Casino si Spa”. Biletul de avion din București până în Atlantic City costă în jur de 1300 de euro.
Este capitala mondială a jocurilor de noroc, bazându-și întregul turism pe această industrie. Pragurile cazinourilor care îți taie respirația prin opulență sunt trecute de milioane de pasionați an de an, iar fiecare jucător lasă acolo, în medie, 1.400 de dolari. „The Venetian” este cel mai mare cazinou din lume, ocupând o suprafață de peste 34.000 de metri pătrați. Biletul de avion din București până în Singapore costă în jur de 2000 de euro.
Deși a fost depășit în strălucire de Macau, „Vegas”-ul rămâne „Vegas”. Las Vegas a fost construit în mijlocul desertului special pentru jocurile de noroc, adunând înainte de pandemie peste 40 de milioane de jucători în fiecare an. Cele mai căutate cazinouri sunt celebre sunt „Bellagio”, „MGM Grand” și „Rio”. Dacă ajungi acolo, nu rata „Palatul lui Caesar”, o adevărată bijuterie vizibilă din spațiul cosmic. Dacă nu ajungi în acest an, te poți antrena la unul dintre cazinourile online de pe platforme precum casino-online-romania.com. Transportul te costă zero lei, plus că nu dai bani nici pe cazare, deoarece poți juca de acasă.
Chiar dacă v-ați montat și echilibrat anvelopele la schimbarea de anotimp, asta nu înseamnă că…
Bețele de drumeție, cunoscute și sub denumirea de bețe trekking, sunt un accesoriu esențial pentru…
În România, verificarea ITP (Inspecția Tehnică Periodică) și verificarea numărului de înmatriculare sunt proceduri importante…
Pădurea Caraorman, situată în inima Deltei Dunării, este o adevărată bijuterie naturală și una dintre…
CYBEX prezintă noul COYA CARRIER Platinum conceput pentru a crea o legătură care va dura…
În ultimii ani, tehnologia auto a evoluat rapid, aducând numeroase inovații care nu numai că…