Două conace oltenești sunt scoase la vânzare la prețuri modice pentru valoarea lor. Unul a aparținut familiei Roșca și a fost contruit între 1907 și 1911, iar cel de-al doilea este conacul Alexandru Poenaru, ridicat tot la începutul secolului.
Artmark Historical Estate a scos conacele la prețuri reduse, 80.000 si respectiv 90.000 de euro, deoarece acestea necesită lucrări de modernizare și reabilitare, informează economica.net.
Conacul Roșca a fost construit în stil neoromânesc și este situat pe drumul dinspre Craiova spre Calafat în satul Moțăței-Gară, cu circa 20 de km înainte de a ajunge la Dunăre.
Clădirea are nevoie de renovări și lucrări de reabilitare, având în vedere că a fost ridicată acum mai bine de 100 de ani. Fațada principală a conacului are turnul masiv și modelul arcelor trilobate, care se regăsesc atât la intrarea principală, cât și la balconul turnului.
Elementele decorative se găsesc simetric și pe partea din spate a conacului, urmată de câteva anexe, ce necesită și ele reabilitare. Una dintre anexe este conectată la conac și probabil servea drept bucătărie sau clădire de serviciu pentru personal. Atât conacul, cât și anexele trebuie recondiționate în functie de întrebuințarea conacului pe viitor.
Conacul are o suprafață construită desfășurată de circa 1.300 de mp, cu subsol, parter și mansardă, plus o anexă la sol de 200 de mp. Clădirea este înconjurată de o suprafață de aproape 14.000 de mp, care în vremurile de glorie era amenajată ca un parc cu alei, plante ornamentale și copaci. Așadar, conacul poate fi transformat în unitate turistică sau reședință de vacanță.
Familia Poenaru deținea moșii de la un capăt la altul al Olteniei și, de asemenea, membrii familiei ocupau funcții importante în vremurile din trecut. Conacul se situează în Valea lui Pătru din Oltenia, unde cele mai frumoase construcții sunt biserica din lemn și conacul.
Biserica de lemn din zonă are o vechime de peste 300 de ani și a fost ctitorită de un boier grec, iar în 1815 a fost împodobită cu icoane bizantine. Până astăzi, biserica este funcțională și deschisă publicului și reprezintă una dintre cele mai importante puncte turistice din Oltenia.
Alexandru Poenaru deținea în Valea lui Pătru aproximativ 650 de ha de teren. Conacul este grav afectat de timp. A fost constuit în stil eclectic cu influențe predominant neoclasice: turn cu forma hexagonală pe partea din spate a conacului, coloane care marchează intrarea principală cu două scări laterale, scară interioară de lemn, stâlpi decorați și bosaje de colț.
Clădirea are o suprafață construită de 624 metri pătrați, fiind structurată pe 3 niveluri: subsol, parter și etaj. Podul conacului poate fi folosit dacă va fi mansardat și se va dori extinderea suprafeței utile. Curtea conacului are aproximativ 4.000 de metri pătrați și pe vremuri era amenajată ca o grădină imensă, un spațiu verde pentru tihnă. Conacul poate deveni, astfel, un centru medical de îngrijire, o pensiune sau chiar reședință permanentă sau de vacanță.
Sursa imagini: econimica.net, editiadedimineata.ro
Chiar dacă v-ați montat și echilibrat anvelopele la schimbarea de anotimp, asta nu înseamnă că…
Bețele de drumeție, cunoscute și sub denumirea de bețe trekking, sunt un accesoriu esențial pentru…
În România, verificarea ITP (Inspecția Tehnică Periodică) și verificarea numărului de înmatriculare sunt proceduri importante…
Pădurea Caraorman, situată în inima Deltei Dunării, este o adevărată bijuterie naturală și una dintre…
CYBEX prezintă noul COYA CARRIER Platinum conceput pentru a crea o legătură care va dura…
În ultimii ani, tehnologia auto a evoluat rapid, aducând numeroase inovații care nu numai că…