Romania

Paradisul neștiut din România. Un lac unic în lume ne așteaptă să îl cunoaștem

Distribuie

Barajul de pe valea Vida, din comuna Dobrești, județul Bihor, ascunde un lac cu o culoare care te face să crezi că ești în zonele tropicale, peșteri neexplorate și păduri care compun un tablou coloristic impresionant.

Cei care au fost în zonă spun că este un adevărat colț de paradis, care însă nu este foarte popular din cauza lipsei de promovare.

Accesul se poate face de pe drumul european E79. Complexul hidrologic Vida se află la o distanță de 40 de kilometri de Oradea, iar traseul este următorul: Oradea – Sâmbăta – Luncasprie – Valea Vida – Lacul Vida.

Turiștii care vin aici rămân fascinați de un sistem unic în lume. Este vorba despre o deversor de tip pâlnie prin care sunt evacuate debitele maxime, în situația în care plouă peste măsură.

Lacul este tot timpul limpede și se oglindește în el pădurea care îl înconjoară. Localnicii spun că cele mai frumoase culori în zonă pot fi admirate toamna, când cad frunzele. Lacul are o lungime de aproximativ 2 kilometri. Cel mai frumos peisaj poate fi admirat de pe drumul forestier din apropierea lacului.

Construcția hidrologică, finalizată în anul 1967, este un baraj de anrocamente de 10 metri înălțime, cu o lungime de coronament de 70 de metri. Pe locul barajului se afla înainte cea mai veche moară din satul Luncasprie, numită „Moara lui Lioliu”. Pe lângă moară mai erau două case, a morarului și a fiului acestuia.

Turiștii spun că se poate sta la picnic în multele poienițe care se află în zonă și se pot face scurte drumeții pe cele două pâraie care formează lacul. Cei interesați de pescuit pot prinde aici păstrăvi de lac, cleni și bibani.

În zonă sunt aproape 300 de peșteri, iar printre cele mai vizitate sunt „Peștera cu Cristale” și „Peștera Meziad”. De asemenea, cheile Videi, cele mai lungi din Apuseni, care se întind pe o distanță de zece kilometri, impresionează prin frumusețea lor.

Potrivit bihorinimagini.ro, deși există doar o pensiune construită în apropiere, multe dintre casele localnicilor sunt amenajate pentru a primi turiști. În zonă, se mai poate vizita biserica din Luncasprie, declarată monument istoric, ce datează de la sfârșitul secolului al XVII-lea și Monumentul Eroilor din Dobroiești, realizat în amintirea celor care și-au pierdul viața în Al Doilea Război Mondial.

FOTO: Vasile Valcan Photography/bihorinimagini.ro

Mihai Enescu

Vezi comentariile

Articole recente

Avantajele reclamelor luminoase LED pentru a atrage mai mulți clienți la hotelul tău

Când te gândești să îți promovezi hotelul într-un mod care să atragă atenția, o reclamă…

acum o săptămână

Ce atracții turistice ne așteaptă în Sfântu Gheorghe, o bucată din paradisul natural al Deltei Dunării

Situată în inima Deltei Dunării, localitatea Sfântu Gheorghe reprezintă un veritabil paradis natural, cu peisaje…

acum o lună

11 lucruri extrem de utile într-un birou, fie el acasă sau la muncă

Într-un mediu de lucru modern, eficiența și productivitatea sunt adesea determinate de modul în care…

acum o lună

Ghid pentru montarea corectă a unui cârlig de remorcare la mașină: instrucțiuni pas cu pas pentru Skoda Octavia 2 și Opel Astra H

Dacă sunteți proprietar de Skoda Octavia 2 sau Opel Astra H și doriți să vă…

acum o lună

Ghidul complet pentru alegerea mulinetei potrivite pentru pescuitul la crap

Pescuitul la crap este o activitate iubită de mulți pescari, care aduce bucurie și satisfacție…

acum o lună

Transformarea convenționalului în confort digital: sistemul de apartament cu camere WiFi și videointerfon

În era tehnologiei avansate, casele noastre devin din ce în ce mai inteligente, oferind nu…

acum o lună