Lucrurile par să revină la normal în Europa. Grecia, una dintre cele mai căutate țări ale Europei în sezonul estival, își deschide oficial granițele pentru turiști din 15 iunie. Lista țărilor care vor putea să trimită turiști în statul elen a fost întocmită pe criterii epidemiologice.
Astfel, românii se vor bucura și în această vară de frumusețile Greciei, alături de alte câteva state: Cipru, Israel, China, Japonia, Australia, Albania, Macedonia de Nord, Bosnia și Herțegovina, Slovacia, Croația, Bulgaria, Serbia, Polonia, Norvegia, Danemarca, Austria, Ungaria şi Cehia, informează europafm.ro.
Ministrul Turismului din Grecia, Harry Theoharis, a prezentat planul „Repornirea turismului” miercuri, 20 mai 2020. Din fericire, ideea pașaportului Covid-19 a fost abandonată, iar turiștii români care vor călători în Grecia trebuie să știe că nu trebuie să se testeze de coronavirus anterior plecării în vacanță și nici nu vor intra în carantină odată ajunși la destinație.
Turiștii au la dispoziție peste 500 de plaje pe litoralul Greciei. Țara a făcut eforturi imense să găsească un echilibru între măsurile de protecție împotriva răspândirii virusului și reînvierea turismului.
Astfel, autoritățile au impus păstrarea distanțării sociale, pe 1000 de metri pătrați de plajă vor avea voia doar 40 de persoane. Mai mult, va fi nevoie de o distanță de 4 metri între umbrele.
Cazurile de infecție cu noul coronavirus s-au ridicat la un număr de 2.850 până în prezent, iar decesele sunt de 166, mult mai puține decât în cele mai multe țări europene.
Repornirea turismului, care reprezintă 18% din produsul intern brut al Greciei, este piatra de temelie a planului de redresare economică, iar Kathimerini înțelege că aceasta va include redeschiderea frontierelor țării către călătorii din întreaga Uniune Europeană, dar și Israel până la 1 iulie.
„Repornirea turismului este un plan cuprinzător, coerent și detaliat pentru restabilirea turismului grec, care va funcționa în siguranță și eficient pentru economia națională”, a spus ministrul Theoharis, în urma unui anunț televizat al premierului Kyriakos Mitsotakis, care a anunțat deschiderea turismului elen pentru 2020, scrie greekcitytimes.com.
Conform planului „Repornirea Turismului”, Grecia va putea gestiona posibilele cazuri de Covid-19 imediat și la fața locului la destinații în timpul sezonului turistic. Astfel, vor putea primi și găzdui fără probleme turiștii din străinătate.
„Are reguli clar definite, care includ protocoale pentru funcționarea în siguranță a întreprinderilor din turism și protocoale pentru protecția vizitatorilor în timpul călătoriilor și transportului lor”, a mai spus Theoharis.
Prioritățile planului de repornire a turismului țării includ asigurarea siguranței angajaților și a vizitatorilor, consolidarea infrastructurii de sănătate în destinațiile turistice acolo unde este nevoie și sprijinirea afacerilor turistice.
Luni, 25 mai: Restricțiile pentru yachting vor fi ridicate.
Luni, 1 iunie: Se vor redeschide campingurile și hotelurile pe tot parcursul anului.
Luni, 15 iunie: Toate celelalte spații de cazare (hoteluri și stațiuni sezoniere) se vor deschide. În aceeași zi, va avea loc prima etapă de ridicare a restricțiilor la zborurile internaționale, cu aterizarea aeronavelor doar pe aeroportul din Atena.
Miercuri, 1 iulie: A doua etapă a ridicării restricțiilor la zborurile internaționale pe toate aeroporturile elene.
Miercuri, 15 iulie: Ridicarea treptată a restricțiilor rămase.
1 iulie este data când toate aeroporturile din Grecia trebuie să înceapă să permită zboruri internaționale spre aterizare. Oamenii din toate țările vor avea voie să călătorească în Grecia, cu excepția țărilor care au criterii epidemiologice negative. O listă cu aceste țări va fi publicată în timp util.
Theoharis a spus că planul de repornire a turismului grec oferă protocoale specifice de sănătate pentru hotelurile din Grecia, autobuzele turistice, companiile de leasing auto, feriboturile, companiile aeriene (reguli de sănătate la bordul zborurilor și în aeroporturi) și verificări la porțile de intrare (chestionare și probe). Protocoalele de sănătate vor fi anunțate odată votate în parlament.
Planul prevede, de asemenea, îmbunătățirea capacității de sănătate, în special a insulelor mai mici din țară, prin furnizarea de teste și mai mulți medici, precum și zone de carantină.
De asemenea, ministrul a spus că vor fi efectuate controale de sănătate frecvente tuturor întreprinderilor. Toate întreprinderile turistice din țară vor afișa sigiliul special „Health First”.
Chiar dacă v-ați montat și echilibrat anvelopele la schimbarea de anotimp, asta nu înseamnă că…
Bețele de drumeție, cunoscute și sub denumirea de bețe trekking, sunt un accesoriu esențial pentru…
În România, verificarea ITP (Inspecția Tehnică Periodică) și verificarea numărului de înmatriculare sunt proceduri importante…
Pădurea Caraorman, situată în inima Deltei Dunării, este o adevărată bijuterie naturală și una dintre…
CYBEX prezintă noul COYA CARRIER Platinum conceput pentru a crea o legătură care va dura…
În ultimii ani, tehnologia auto a evoluat rapid, aducând numeroase inovații care nu numai că…