Romania

Sucevita – manastirea din Bucovina care detine „testamentul artei moldovenesti”

Distribuie

Manastirea Sucevita este situata in partea de nord – est a Romaniei, in judetul Suceava, la doar 18 km de orasul Radauti si 55 km de Suceava.

Biserica a fost construita la inceputul secolului al XVI-lea, dar a fost mentionata cativa ani mai tarziu, in 1582. Ca si cu multe manastiri ale Moldovei, in cazul Manastirii Sucevita sta la baza o legenda.

Legenda manastirii Sucevitei spune ca toata piatra necesara pentru a ridica structura impunatoare, a fost carata de o singura femeie si trasa cu boi timp de 30 de ani, incercand sa-si rascumpare pacatele.
Cu toate acestea, in realitate, manastirea a fost intemeiata de catre una dintre cele mai importante familii aristocratice din Moldova –familia Movila, care a daruit moldovenilor si valahilor, conducatori, precum si episcopi.

Ansamblul monahal a fost atestat in 1582, in timpulul voievodului Petru Schiopul. Constructia ramane fidela stilului moldovenesc, danduise o forma definitiva in timpul domniei lui Stefan cel Mare si dezvoltandu-se mai tarziu, in timpul lui Petru Rares.

Edificiul combina elemente bizantine si gotice, precum si unele caracteristici arhitecturale traditionale moldovenesti.

Biserica, dedicata Invierii, are de asemenea, rame din piatra gotice pentru ferestre si usi. Fatada de nord a bisericii prezinta un tablou facut intr-un mod unic de fratii Ioan si Sofronie. Aceasta descrie Scara dumnezeiescului urcus, inspirat de scrierile Sf. Ioan Climax. Cei doi frati, printii Ieremia si Simon sunt ingropati in interiorul bisericii.

Naosul cuprinde un mozaic in miniatura cu povestiri din viata lui Iisus, trei imagini ale Genezei unde natura si peisajul ies in evidenta si „tabloul votiv”, care este, de asemenea, bogat in personaje.
Biserica dezvaluie o adevarata opera de arta: iconostasul sculptat din lemn, un artifact datand din secolul al XIX-lea, mai precis, din 1801.

Unic in pictura noastra este iconografierea Viatii lui Moise, in care sunt ilustrati caini, porci, si chiar evrei cu palarii incretite, elemente seculare de origine locala, in timp ce Fecioara Maria – pe bolta – are flori in aura si este incorporata intr-un peisaj montan.

Dovezi ale importantei Manastirii pentru istoria si cultura romaneasca este faptul ea a fost inclusa in Lista Patrimoniului Mondial UNESCO in 2010, si, de asemenea, numarul de persoane care aleg sa viziteze acest obiectiv turistic in timp ce calatoresc in Romania.

Turistii care doresc sa viziteze Manastirea Sucevita pot vizita, de asemenea, muzeul sau, care are o colectie foarte bogata de arta medievala moldoveneasca.

Claudiu Pavel

Articole recente

Avantajele reclamelor luminoase LED pentru a atrage mai mulți clienți la hotelul tău

Când te gândești să îți promovezi hotelul într-un mod care să atragă atenția, o reclamă…

acum o săptămână

Ce atracții turistice ne așteaptă în Sfântu Gheorghe, o bucată din paradisul natural al Deltei Dunării

Situată în inima Deltei Dunării, localitatea Sfântu Gheorghe reprezintă un veritabil paradis natural, cu peisaje…

acum o lună

11 lucruri extrem de utile într-un birou, fie el acasă sau la muncă

Într-un mediu de lucru modern, eficiența și productivitatea sunt adesea determinate de modul în care…

acum o lună

Ghid pentru montarea corectă a unui cârlig de remorcare la mașină: instrucțiuni pas cu pas pentru Skoda Octavia 2 și Opel Astra H

Dacă sunteți proprietar de Skoda Octavia 2 sau Opel Astra H și doriți să vă…

acum o lună

Ghidul complet pentru alegerea mulinetei potrivite pentru pescuitul la crap

Pescuitul la crap este o activitate iubită de mulți pescari, care aduce bucurie și satisfacție…

acum o lună

Transformarea convenționalului în confort digital: sistemul de apartament cu camere WiFi și videointerfon

În era tehnologiei avansate, casele noastre devin din ce în ce mai inteligente, oferind nu…

acum o lună