Articolele zilei

O regiune din Italia oferă bani celor care se mută acolo. Care e principala condiție

Distribuie

Reprezentanții unei regiuni subpopulate din sudul Italiei oferă câte 700 de euro pe lună, timp de trei ani, celor care se mută acolo. Donato Toma, președintele regiunii Molise, a declarat pentru The Guardian, că există și o condiție. Cei care doresc să intre în program trebuie să aleagă unul dintre localitățile subpopulate, cu mai puțin de 2.000 de locuitori, și să-și deschidă o afacere.

„Vrem ca oamenii să investească aici. Să deschidă orice fel de afacere – o brutărie, un restaurant, orice. Este un mod de a da un nou suflu oraşelor noastre şi de a le mări în acelaşi timp şi populaţie”, a declarat Donato Toma.

Președintele regiunii a mai spus și că fiecare dintre satele și orășelele cu locuitori puțini vor primi finanțarea pentru lucrări de infrastructură și pentru promovarea activităților culturale.

Toma a mai spus că nu e un proiect pentru creșterea populației, ci o modalitate prin care dorește ca oamenii să rămână în micile lor sate și orașe. Potrivit datelor Institutului de Statistică din Italia, Molise are o populație de 305.000 de oameni, iar în ultimii ani e una dintre regiunile care a pierdut cei mai mulți rezidenția. Din 2014 și până acum, 9.000 de persoane au plecat spre alte zone.

De asemenea, numai în 2018, peste 2.800 de locuitori ai zonei au murit sau s-au mutat într-o altă regiune. În niciunul dintre cele nouă mici orașe nu s-a înregistrat nicio naștere.

Pentru prima dată în 90 de ani, numărul cetățenilor italieni care locuiesc în Italia a scăzut la aproximativ 55 de milioane. Între 2014 și 2018, potrivit statisticilor, numărul italienilor rezidenți a scăzut cu 677.000.

Potrivit experților, unul dintre factorii demografici este reprezentat de scăderea numărului de nașteri, care a ajuns la un minim istoric de la unificarea Italiei, în 1866. De asemea, o altă cauză este că o parte din italieni au părăsit țara în căutarea unor oportunități mai bune.

O statistică ONU arată că Italia este pe locul al doilea după Japonia în ceea ce privește gradul de îmbătrânire a populației.

Mai mulți primari au venit cu tot felul de „oferte” pentru a-și crește numărul de locuitori. De exemplu, edilul din Sutera, provincia Caltanisetta, Sicilia, a deschis porțile caselor părăsite pentru cei care caută azil din Libia. Oficialii din Sambuca au scos la vânzare pentru 1 euro casele abandonate pentru cei care sunt dispuși să se mute și se angajează să le renoveze.

FOTO: Microtubules /Wikipedia Commons

Dumitrescu Cristina

Articole recente

Avantajele reclamelor luminoase LED pentru a atrage mai mulți clienți la hotelul tău

Când te gândești să îți promovezi hotelul într-un mod care să atragă atenția, o reclamă…

acum 5 zile

Ce atracții turistice ne așteaptă în Sfântu Gheorghe, o bucată din paradisul natural al Deltei Dunării

Situată în inima Deltei Dunării, localitatea Sfântu Gheorghe reprezintă un veritabil paradis natural, cu peisaje…

acum 4 săptămâni

11 lucruri extrem de utile într-un birou, fie el acasă sau la muncă

Într-un mediu de lucru modern, eficiența și productivitatea sunt adesea determinate de modul în care…

acum o lună

Ghid pentru montarea corectă a unui cârlig de remorcare la mașină: instrucțiuni pas cu pas pentru Skoda Octavia 2 și Opel Astra H

Dacă sunteți proprietar de Skoda Octavia 2 sau Opel Astra H și doriți să vă…

acum o lună

Ghidul complet pentru alegerea mulinetei potrivite pentru pescuitul la crap

Pescuitul la crap este o activitate iubită de mulți pescari, care aduce bucurie și satisfacție…

acum o lună

Transformarea convenționalului în confort digital: sistemul de apartament cu camere WiFi și videointerfon

În era tehnologiei avansate, casele noastre devin din ce în ce mai inteligente, oferind nu…

acum o lună