Articolele zilei

O stațiune cu istoric se redeschide de la 1 august. Ce pregătiri se fac

Distribuie

Începând cu data de 1 august, stațiunea Săcelu deschide zona de agrement, după ce conducerea CEO a aprobat un minim de materiale. Accesul în stațiune ar putea fi deschis până pe data de 15 septembrie.

Numărul maxim de persoane care va avea acces pe plajă este de 200, fiecare client va beneficia de șezlong pentru suma de 30 de lei, informează gorjeanul.ro.

Investițiile făcute de CEO, pe lângă asigurarea materialelor de reabilitare, includ achiziția de șezlonguri și umbrele suplimentare, toate dezinfectate, dispozitive și produse biocide, coșuri de gunoi fără atingere. În plus, accesul în stațiune se va face prin puncte semnalizate pe culoare uniderecționale, de intrare și ieșire. Iar pentru a se putea respecta distanțarea socială impusă în această perioadă, numărul de persoane se va reduce la 200, informează egj.ro.

O stațiune antică, ce adăpostește 84 de ape minerale tămăduitoare

Istoria acestei stațiuni se întinde în perioadă antică, căci arheologii zic că romanii descoperiseră bogăția și potențialul acestei zone. Prima atestare documentară a acestei zone este din anul 1480, denumită atunci Sătcelu, denumire întâlnită încă câteva secole. Mai târziu, în statistica din 1831 Săcelu făcea parte dintre satele libere, numărând la acea vreme 170 de familii. Iar la sfârșitul secolului al XIX-lea o găsim deja ca o comună a județului Gorj.

Primele cercetări serioase cu privire la analiza izvoarelor tămăduitoare din Săcelu apar între anii 1865-1866, perioadă în care apare pentru prima dată și denumirea de stațiune balneară. În perioada următoare, comuna s-a dezvoltat, însă perioada de strălucire o cunoaște în epoca comunistă, când mai multe hoteluri, dar și plaja actuala au fost amenajate. Astfel, baza modernă de tratament a fost construită în perioada comunistă, dar după anii 1990 blocajul stațiunii s-a produs din cauza luptei dintre comunitatea locală și administrația stațiunii.

În perioadele prospere, stațiunea Săcelu își făcea redeschiderea anuală în ziua Sfinților Împărați Constantin și Elena, printr-o serbare câmpenească cu muzică populară și hore. Băile se deschideau până spre sfârșitul lunii septembrie, iar în anumiți ani până la sfârșitul lunii noiembrie dacă toamna era călduroasă.

În ceea ce privește clima din Săcelu, aceasta beneficiază de caracteristicile temperat continentale cu influența dominantă a maselor de aer mediteranean și adriatic. Bazinele cu apă minerală au valoare terapeutică datorită conținutului bogat de iod, sulf, crom și clor. Cele 4 bazine cu nămol terapeutic ajută în tratamentul bolilor reumatice.

Ce afecțiuni se pot trata în stațiunea Săcelu

În această stațiune puteți găsi și izvor terapeutic pentru ochi, denumit Izvorul Sadoveanu sau Izvorul Săcelata, care ajută la vindecarea mai multor boli, precum: gastrită, colită, diabet zaharat, intoxicație cu metale grele. Alte afecțiuni ce pot fi tratate în acest colț tămăduitor al țării sunt: afecțiuni neurologice periferice, afecțiuni ginecologice, afecțiuni ale sistemului nervos, afecțiuni respiratorii și afecțiuni digestive, renale, hepatice.

„Apele de aici au un efect terapeutic extraordinar, iar compoziția chimică a fost studiată ani de-a rândul de specialiști. În multe privințe sunt mai bune decât apele de la Govora sau Căciulata“, a spus profesorul Vasile Popescu, scrie gds.ro. Profesorul și-a dedicat mulți ani din viață studierii acestui loc binecuvântat, după cum consideră acesta că este. Cercetările sale în această zonă au adus multe informații cu privire la efectele tămăduitoare ale apelor de aici.

Acesta a descoperit, de exemplu, că apa din Izvorul Sadoveanu își schimbă culoarea între 1 iulie și 31 august, se face violet-închis, iar în urma analizelor, aceasta are valori terapeutice mult mai mari în această perioadă.

Dumitrescu Cristina

Articole recente

5 sate de vacanță din Transilvania unde să te pierzi prin natură

Transilvania, regiunea pitorească din inima României, este cunoscută pentru peisajele sale fermecătoare, pline de istorie…

acum 19 ore

Cele mai cunoscute mărci de rulote auto – cheia turismului pe cont propriu

În lumea călătoriilor pe patru roți, rulotele auto devin tot mai populare, oferind libertate și…

acum 2 zile

O rețetă de cozonac pufos, explicată pas cu pas. Ingredientul ”secret”: berea la butoi

În prag de sărbători sau în zile obișnuite când simți nevoia de ceva dulce și…

acum o săptămână

Ce parfum să alegi de la Tom Ford: Beau de Jour sau Noir Extreme?

Tom Ford, maestrul inconfundabil al luxului și rafinamentului, ne încântă mereu cu creațiile sale unice…

acum 2 săptămâni

Avantajele reclamelor luminoase LED pentru a atrage mai mulți clienți la hotelul tău

Când te gândești să îți promovezi hotelul într-un mod care să atragă atenția, o reclamă…

acum 2 săptămâni

Ce atracții turistice ne așteaptă în Sfântu Gheorghe, o bucată din paradisul natural al Deltei Dunării

Situată în inima Deltei Dunării, localitatea Sfântu Gheorghe reprezintă un veritabil paradis natural, cu peisaje…

acum o lună