Obiective Turistice

Povestea castelului din România scos la vânzare la preț de vilă

Distribuie

Multe dintre castelele din România au fost lăsate în paragină sau transformate radical în perioada comunistă. Foarte multe dintre acestea au ajuns depozite pentru CAP-uri. Din păcate, după Revoluția din 1989, pentru multe, situația a rămas aproape neschimbată și au ajuns ruine. Unele au povești impresionante și sunt strâns legate de istoria locului și chiar de momente și personalități din trecutul țării noastre.

Unul dintre cele mai frumoase castele din Banat este Petala, care se află în localitatea Clopodia, din județul Timiș, în apropiere de granița cu Serbia. Este o construcție cu parter și subsol, construită inițial în stil baroc, iar apoi refăcută în stil neoclasic.

„Faţada principală prezintă o particularitate, având o loggie spectaculoasă străjuită de două turnuri, aşezată asimetric faţă de axul de compoziţie. Compoziţia generală a castelului a fost modificată de o serie de lucrări de consolidare a structurii, marcate la exterior prin prezenţa celor doi contraforţi, unul poziţionat într-un colţ al clădirii, celălalt pe faţada dinspre parc.

Accesele prezente pe fiecare faţadă sunt, de asemenea, intervenţii ulterioare din perioada comunistă, perioadă în care a fost modificată şi conformaţia spaţiul interior, păstrându-se totuşi chiar şi astăzi unele dintre elementele compartimentării iniţiale”, potrivit monumenteuitate.org.

Castelul a fost construit de Nyéky Antal în anii 1840. În 1889 a ajuns la soția primului ministru maghiar din acea vreme. După Marea Unire, generalul român Vintilă Petala, fost ministru al Forțelor Armate Române în timpul guvernării liberale, cumpără moșia.

Folosește castelul până în 1951, când împreună cu rudele, după instalarea comuniștilor la putere, fuge la Paris.

Castelul este naționalizat de comuniști și a fost folosit ca spațiu de depozitare, tabără pentru copii și școală. În anii 1990, moșia este retrocedată Mariei-Rose Mociorniță, strănepoata generalului, care o vinde actualilor proprietari.

În urmă cu aproximativ trei ani, castelul Petala a fost scos la vânzare pentru prețul de 180.000 de euro.

FOTO: Radu Trifan/Wikimedia Commons

Dumitrescu Cristina

Articole recente

Must haves pentru travel bloggers: de ce sa incluzi si o rochie de seara la oferta in bagajul tau

O rochie de seara poate schimba complet vibe-ul pozelor tale. Dat fiind ca e iarna,…

acum 5 zile

De ce se potrivesc vinul roșu demisec și carnea de porc?

Gastronomia este un domeniu al armoniei, unde ingredientele se îmbină pentru a crea experiențe unice.

acum 6 zile

Cum alegi cele mai potrivite covorașe auto pentru Golf 6

Când vine vorba de protejarea interiorului mașinii tale, alegerea unor covorașe auto de calitate este…

acum 7 zile

Valea Verde Retreat: Un refugiu idilic pentru familii și amatori de relaxare

În inima Transilvaniei, satul Cund găzduiește un loc cu adevărat special: Valea Verde Retreat. Acest…

acum 2 săptămâni

Cum alegi creioanele colorate potrivite pentru pasiunea ta

Creioanele colorate sunt instrumente esențiale atât pentru artiști profesioniști, cât și pentru pasionații de desen,…

acum 2 săptămâni

Ce se întâmplă dacă mergeți cu anvelopele dezechilibrate?

Chiar dacă v-ați montat și echilibrat anvelopele la schimbarea de anotimp, asta nu înseamnă că…

acum o lună