Obiective Turistice

Povestea conacului Hagianoff, bijuteria puțin cunoscută din inima Bărăganului

Distribuie

Când ieși din Urziceni, spre Slobozia, primul sat peste care dai e Manasia. Puțini știu că aici e un superb conac, inclus pe lista de monumente istorice.

În ultimii ani se bucură din nou de strălucirea pe care a avut-o altădată, după ce s-a făcut o investiție pentru renovarea și mobilarea sa.

Până la colectivizare, proprietatea a aparținut familiei Cantacuzinilor (secolul al XVII-lea), domnitorului Alexandru Ipsilanti (la sfârșitul secolului al XVIII-lea), familiei principelui sârb Efrem Obrenovici (al XIX-lea) și familiei fostului ministru de externe al Bulgariei, Ion Hagianoff (prima jumătate a secolului al XX-lea).

Conacul Hagianoff este situat situat în centrul localităţii Manasia. „Castelul”, așa cum îi spun popular localnicii, a fost finalizat de Ion Hagianoff în 1900 şi a servit drept reşedinţă familiei sale. După 15 ani a trecut în proprietatea lui Nicolae I. Hagianoff. În 1948, după venirea comuniștilor la putere, când a început colectvizarea, a fost confiscat de autorități.

În ceea ce privește arhitectura, conacul este o clădire cu două nivele, constituită dintr-un corp principal şi un corp alipit, în stilul turnurilor de apărare medievale, de unde şi imaginea de castel. Stilul arhitectural ales de Hagianoff a fost cel elveţian. A fost realizat din cărămidă, cu unele elemente din marmură. Înăuntru a fost îmbogățit cu elemente decorative, tavanele au fost pictate, sunt console din tencuială și stucaturi.

Priveliștea este un de basm datorită unui parc splendid care completează proprietatea. Din incintă s-au păstrat trei laturi. Una este formată dintr-un zid masiv, înalt de 2,5 metri, din cărămidă. O altă latură este din grilaj de fier pe postament de cărămidă, cu stâlpi de susținere, iar cea de-a treia parte este dublată în interior de construcții anexe ale fostului conac. Aici era crama familiei Hagianoff.

Pe vremea comuniștilor a fost mai întâi IAS, apoi grădiniță. După Revoluție, moștenitorii și-au primit înapoi proprietatea de la stat și a fost cumpărată de societatea Dallarte, care a restaurat-o și o pune la dispoziție pentru evenimente private, precum întâlniri, petreceri sau expoziții.





Dumitrescu Cristina

Articole recente

De ce se merită să vizitezi Transalpina și cel mai bun loc de cazare!

Transalpina, cea care mai este cunoscută la noi în țară și sub denumirea de „Drumul…

acum 4 săptămâni

Cum să-ți planifici un circuit turistic în Turcia: obiective turistice de top

Ești pregătit pentru o aventură captivantă în Turcia? Planificarea unui circuit turistic în această țară…

acum o lună

Cadouri last-minute de Ziua Femeii: idei rapide și inspirate

Sursa foto: Shutterstock Ziua Femeii se apropie cu pași repezi, iar dacă nu ai apucat…

acum o lună

Cum să îți transformi vacanța într-o escapadă perfectă la Vila Seascape

O vacanță reușită înseamnă relaxare, confort și momente memorabile. Alegerea cazării este esențială pentru o…

acum o lună

De ce merită să încerci Hatha Yoga și echipamentul de care ai nevoie pentru a începe

Într-o lume agitată, în care stresul și ritmul alert de zi cu zi ne copleșesc,…

acum o lună

Stil și performanță: De ce aleg sportivii jachetele și hanoracele Under Armour

Într-o lume în care sportul și moda se îmbină tot mai des, echipamentul sportiv nu…

acum o lună