Romania

S-a schimbat ora! 4 lucruri pe care trebuie să le știi despre ora de iarnă

Distribuie

Duminică, 30 octombrie 2016, România trece la ora de iarnă. Așadar, o să dăm ceasurile înapoi cu o oră, ora 04 devenind ora 03.

Însă, nu s-a întâmplat mereu aşa. Vă prezentăm peripeţiile prin care au trecut dimineţile româneşti pentru a ajunge aşa cum sunt astăzi.

Ora de iarnă, „sacrificată” la război

Ciudat este că, între aprilie 1940 şi noiembrie 1942, românii „au funcţionat” numai după ora de vară. Aşadar, chiar dacă pare ciudat, aceasta a prins şi două ierni. Dar cine avea timp de ora de iarnă şi ora de vară în plin război? Aşa că, în 1943, anul în care aliaţii începeau bombardamentele aeriene asupra României, ţara noastră renunţa la datul ceasului înainte şi înapoi în funcţie de anotimp.

Ora de iarnă și ora de vară, regulă românească din 1997

La 27 mai 1979, ceasul a fost dat, din nou, înainte. Din 1980 până în 1983, s-a revenit la regula primei duminici din aprilie. Din 1984, anul în care ţara noastră reuşea cea mai bună prezenţă olimpică din istorie, ceasul era dat înainte în dimineaţa ultimei duminici din martie.

Singura diferenţă faţă de situaţia din prezent este că, în intervalul ’84-’86, ora 00 devenea ora 01. Din 1997, în ultima duminică din martie, ora 03 devine ora 04, iar în ultima duminică din octombrie, ora 04 devine ora 03.

Romanii aveau orele lor: 44 de minute în miezul iernii, 75 – în plină vară

În lume, prima propunere a introducerii orei de vară (ora de iarnă corespunde timpului normal, cea de vară este o adaptare la condiţiile de lumină) a aparţinut unui britanic. Se întâmpla în 1907, când constructorul William Willet arăta avantajele acestei schimbări. Numeroase state ale lumii nu au stat mult pe gânduri, aşa cum s-a întâmplat cu noi.

Totuşi, ar trebui să ne întoarcem puţin până în vremea romanilor. Atunci, era folosit ceasul cu apă, care avea scale diferite pentru fiecare dintre lunile anului. La solstiţiul de iarnă, „hora tertia” dura doar 44 de minute, în timp ce la solstiţiul de vară, ea dura mult mai mult – 75 de minute.

Ora de iarnă – Întârzieri ale trenurilor

UTIL – Cei care călătoresc cu trenul în noaptea de sâmbătă spre duminică trebuie să se aștepte la întârzieri. Trenurile de călători aflate în circulație după ora 4,00, ora oficială de vară, vor opri în stațiile din parcurs stabilite, unde vor staționa până la ora de plecare din mersul trenurilor, conform noii ore.

Excepție vor face trenurile care mai au de parcurs o distanță scurtă până la stația finală. Acestea își vor continua mersul până la destinație.

Mihai Enescu

Articole recente

Avantajele reclamelor luminoase LED pentru a atrage mai mulți clienți la hotelul tău

Când te gândești să îți promovezi hotelul într-un mod care să atragă atenția, o reclamă…

acum 2 săptămâni

Ce atracții turistice ne așteaptă în Sfântu Gheorghe, o bucată din paradisul natural al Deltei Dunării

Situată în inima Deltei Dunării, localitatea Sfântu Gheorghe reprezintă un veritabil paradis natural, cu peisaje…

acum o lună

11 lucruri extrem de utile într-un birou, fie el acasă sau la muncă

Într-un mediu de lucru modern, eficiența și productivitatea sunt adesea determinate de modul în care…

acum o lună

Ghid pentru montarea corectă a unui cârlig de remorcare la mașină: instrucțiuni pas cu pas pentru Skoda Octavia 2 și Opel Astra H

Dacă sunteți proprietar de Skoda Octavia 2 sau Opel Astra H și doriți să vă…

acum o lună

Ghidul complet pentru alegerea mulinetei potrivite pentru pescuitul la crap

Pescuitul la crap este o activitate iubită de mulți pescari, care aduce bucurie și satisfacție…

acum o lună

Transformarea convenționalului în confort digital: sistemul de apartament cu camere WiFi și videointerfon

În era tehnologiei avansate, casele noastre devin din ce în ce mai inteligente, oferind nu…

acum 2 luni