Obiective Turistice

Senzaționala transformare a unei cetăți din România. Refăcută dintr-o ruină

Distribuie

Cetatea Feldioara este atestată documentatar de la 1225. Ajunse o ruină, însă din 2013 a intrat într-un proces amplu de reabilitare. În total, Consiliul Județean Brașov a investit peste 15 milioane de lei pentru refacerea ei.

Cetatea Feldioara va avea funcționale turnul de est, turnul porții, turnul de nord și turnul de vest. În Turnul de vest va fi amenajat un muzeu. De asemenea, pe zidul de strajă va fi amenajat un punct de belvedere, de unde va putea fi admirată Țara Bârsei. În curte a fost reconstruită fântâna și capela cetății.

Toate săpăturile s-au realizat sub supravegherea strictă a arheologilor. S-au făcut lucrări de consolidare, subzidiri, injectări și alte forme conservare a zidurilor vechi, după care a urmat reconstrucția folosindu-se piatră, cărămidă, lemn și învelitori din țigle ceramice.

Ca moment de restaurare a fost ales secolul al XVII-lea, atunci când cetatea era tencuită. De asemenea, pentru fiecare material de construcție în parte s-a făcut un studiu și s-au căutat elementele care să aibă caracteristici similare construcției inițiale.

Piatra, de exemplu, a fost adusă de la Hoghiz, iar varul din Austria, încercându-se, pe cât posibil, să se evite cât mai mult folosirea cimentului.

Cetatea se află în satul cu același nume, la 17 kilometri nord de orașul Brașov. Concluziile unor cercetări arheologice arată că zona a fost locuită încă din neolitic și a trecut prin epoca bronzului și cea a dominației romane. Aici au fost descoperite cinci lingouri din aur ce au fost datate între anii 402 – 408, mai multe monede romane, obiecte din ceramică și sticlărie.

Cetatea de la Feldioara este cea mai importantă fortificație ridicată de cavalerii teutoni din Transilvania. Din vechea cetate a teutonilor se mai păstrează astăzi numai un rest dintr-un zid de piatră în partea de nord-vest. Turnurile și curtinele de la început au fost construite probabil de comunitatea săsească. Cetatea a fost distrusă în 1430 de turci precum și de Vlad Țepeș în campania din 1457, locuitorii refăcând-o în același an.

 

Dumitrescu Cristina

Articole recente

Avantajele reclamelor luminoase LED pentru a atrage mai mulți clienți la hotelul tău

Când te gândești să îți promovezi hotelul într-un mod care să atragă atenția, o reclamă…

acum o săptămână

Ce atracții turistice ne așteaptă în Sfântu Gheorghe, o bucată din paradisul natural al Deltei Dunării

Situată în inima Deltei Dunării, localitatea Sfântu Gheorghe reprezintă un veritabil paradis natural, cu peisaje…

acum o lună

11 lucruri extrem de utile într-un birou, fie el acasă sau la muncă

Într-un mediu de lucru modern, eficiența și productivitatea sunt adesea determinate de modul în care…

acum o lună

Ghid pentru montarea corectă a unui cârlig de remorcare la mașină: instrucțiuni pas cu pas pentru Skoda Octavia 2 și Opel Astra H

Dacă sunteți proprietar de Skoda Octavia 2 sau Opel Astra H și doriți să vă…

acum o lună

Ghidul complet pentru alegerea mulinetei potrivite pentru pescuitul la crap

Pescuitul la crap este o activitate iubită de mulți pescari, care aduce bucurie și satisfacție…

acum o lună

Transformarea convenționalului în confort digital: sistemul de apartament cu camere WiFi și videointerfon

În era tehnologiei avansate, casele noastre devin din ce în ce mai inteligente, oferind nu…

acum 2 luni