Europa

Unde ne facem vacanța? Cele mai căutate țări de turiști în 2017, potrivit Ryanair

Distribuie

Directorul de marketing al operatorului aerian Ryanair, Kenny Jacobs, a spus că se așteaptă la o creștere vertiginoasă a turismului în Spania și Portugalia în acest an. De asemenea, turismul în Grecia își va reveni față de anii trecuți.

„România este una dintre țările cu cea mai mare creștere pentru compania noastră. Aproape jumătate dintre clienții noștri sunt turiști”, a spus directorul de marketing al operatorului aerian Ryanair.

Reprezentanții companiei Ryanair spun că până în 2020 vrea să ajungă cea mai mare companie aeriană din România. În prezent, Wizz Air, care a transportat 5,5 milioane de pasageri anul trecut, e cel mai mare transportator aerian din România.

În prezent, Ryanair are o cotă de piață de 10%, iar anul acesta estimează peste 2,5 milioane de pasageri. „Vrem să conectăm Bucureştiul cu fiecare capitală din Europa, să adăugăm mai multe baze şi să adăugăm destinaţii de vară pentru cei care nu vor să meargă la Constanţa”, spune Kenny Jacobs, directorul de marketing al Ryanair.

Kenny Jacobs, directorul de marketing al operatorului aerian Ryanair, a declarat că ar fi extraordinar dacă s-ar deschide aeroporturi în zonele turistice ale României.

„Ar fi ideal să existe un aeroport în Brașov, pentru ca oamenii să nu fie nevoiți să zboare până la București și apoi să conducă până acolo. Unii nu ar face asta. Cu cât sunt mai multe aeroporturi, cu atât mai bine.

Aș pune două aeroporturi la Marea Neagră, aș avea multe aeroporturi în stațiunile de schi, aș încerca să atrag turiștii de city-break la București și în celelalte orașe din România. Budapesta și Praga s-au descurcat cel mai bine din Europa la acest capitol, atrăgând turiștii care vor să meargă în călătorii de trei zile. Dar voi aveți marea, aveți zăpada, acestea fiind două avantaje mari.

În plus, prețurile sunt mult mai bune. Un turist care merge la Praga ar putea spune că nu s-ar mai duce acolo niciodată din cauza prețurilor. Bulgaria nu are nimic mai frumos decât România. Deci este posibil, dacă Guvernul investește în modul corect, ca turismul românesc să devină puternic”, a spus Jacobs.

Ryanair leagă Bucureștiul în prezent cu șapte capitale europene: Roma, Madrid, Londra, Dublin, Bruxelles, Berlin și Atena.

În prezent operează 21 de rute de pe aeroporturile din România, respectiv Timișoara, București și Craiova. Compania operează în peste 33 de țări. În 2016, Ryanair a avut 117 milioane de pasageri, astfel că a devansat Lufthansa și a devenit cea mai mare companie aeriană din Europa.

Dumitrescu Cristina

Articole recente

Avantajele reclamelor luminoase LED pentru a atrage mai mulți clienți la hotelul tău

Când te gândești să îți promovezi hotelul într-un mod care să atragă atenția, o reclamă…

acum o săptămână

Ce atracții turistice ne așteaptă în Sfântu Gheorghe, o bucată din paradisul natural al Deltei Dunării

Situată în inima Deltei Dunării, localitatea Sfântu Gheorghe reprezintă un veritabil paradis natural, cu peisaje…

acum o lună

11 lucruri extrem de utile într-un birou, fie el acasă sau la muncă

Într-un mediu de lucru modern, eficiența și productivitatea sunt adesea determinate de modul în care…

acum o lună

Ghid pentru montarea corectă a unui cârlig de remorcare la mașină: instrucțiuni pas cu pas pentru Skoda Octavia 2 și Opel Astra H

Dacă sunteți proprietar de Skoda Octavia 2 sau Opel Astra H și doriți să vă…

acum o lună

Ghidul complet pentru alegerea mulinetei potrivite pentru pescuitul la crap

Pescuitul la crap este o activitate iubită de mulți pescari, care aduce bucurie și satisfacție…

acum o lună

Transformarea convenționalului în confort digital: sistemul de apartament cu camere WiFi și videointerfon

În era tehnologiei avansate, casele noastre devin din ce în ce mai inteligente, oferind nu…

acum o lună