Romania

Spectaculoasa peșteră care a fost descoperită din întâmplare

Distribuie

În 1975, în timp ce se lucra la o o carieră din apropierea satului Chișcău, din Bihor, un muncitor a observat o spărtură. Muncitorul Traian Curta încă trăiește și se mândrește cu descoperirea sa. Rolul său a fost foarte important, pentru că a insistat pe lângă șefii săi să cheme o echipă de speologi, întrucât aceștia au vrut să acopere spărtura și să continue lucrările.

Minerul Traian Curta a fost cel care a coborât pentru prima dată în această peşteră, parcurgând galeria până la Sala Mare a peşterii.

Au urmat noi explorări ale peşterii de către grupul de speologi amatori „Speodava” din Ştei, iar, mai apoi, de către specialiştii Institutului de Speologie „Emil Racoviţă. În anul 1980, după 5 ani de explorări şi amenajări, Peştera Urşilor a fost deschisă pentru vizitare.

Acum, peștera urșilor din Chișcău este un muzeu subteran de un kilometru jumătate, cu schelete de creaturi care au dispărut în urmă cu 15.000 de ani.

Peştera Urşilor este formată din 4 galerii principale: Galeria Oaselor, Galeria Emil Racoviţă, Galeria Lumânărilor şi Galeria Ştiinţifică. Accesul în Galeria Ştiinţifică, aflată în continuarea Galeriei Emil Racoviţă şi accesibilă numai printr-un puţ de 30 m, este destinată speologilor profesionişti.

Foto: FOTO: pesteraursilor.ro

În cele 3 galerii principale ale Peşterii Urşilor accesibile publicului vei putea descoperi rămăşiţele ursului de cavernă, printr-un număr mare de fosile, care au dat şi denumirea peşterii, dar şi diverse formaţiuni naturale impresionante, ca stalactite şi stalagmite, unele dintre ele primind şi nume pentru carcteristicile pe care le denotă, cum ar fi: Palatul Fermecat, Căsuţa Piticilor, Lacul cu Nuferi, Sfatul Bătrânilor şi aşa mai departe.

Poţi să vizitezi Peştera Urşilor de marţi până duminică, între orele 10:00 – 17:00. Luni peştera este închisă. Taxa de intrare în Peştera Urşilor este 20 lei pentru adulţi şi 10 lei pentru copii.

Dacă doreşti să faci poze în peşteră ai de achitat un cost adiţional de 15 Lei. Pentru filmare taxa este de 25 Lei.

Poţi să ajungi până la Peştera Urşilor cu maşina. Accesul se face de pe drumul naţional E79 din localitatea Sudrigiu. De acolo se urmează drumul naţional 763 până în localitatea Chişcău.

Daca v-a placut acest articol, alaturati-va, cu un Like, comunitatii de cititori de pe pagina noastra de Facebook.

Mihai Enescu

Articole recente

Avantajele reclamelor luminoase LED pentru a atrage mai mulți clienți la hotelul tău

Când te gândești să îți promovezi hotelul într-un mod care să atragă atenția, o reclamă…

acum 2 săptămâni

Ce atracții turistice ne așteaptă în Sfântu Gheorghe, o bucată din paradisul natural al Deltei Dunării

Situată în inima Deltei Dunării, localitatea Sfântu Gheorghe reprezintă un veritabil paradis natural, cu peisaje…

acum o lună

11 lucruri extrem de utile într-un birou, fie el acasă sau la muncă

Într-un mediu de lucru modern, eficiența și productivitatea sunt adesea determinate de modul în care…

acum o lună

Ghid pentru montarea corectă a unui cârlig de remorcare la mașină: instrucțiuni pas cu pas pentru Skoda Octavia 2 și Opel Astra H

Dacă sunteți proprietar de Skoda Octavia 2 sau Opel Astra H și doriți să vă…

acum o lună

Ghidul complet pentru alegerea mulinetei potrivite pentru pescuitul la crap

Pescuitul la crap este o activitate iubită de mulți pescari, care aduce bucurie și satisfacție…

acum o lună

Transformarea convenționalului în confort digital: sistemul de apartament cu camere WiFi și videointerfon

În era tehnologiei avansate, casele noastre devin din ce în ce mai inteligente, oferind nu…

acum 2 luni