Romania

Trenurile Soarelui. Cât costă un bilet și între ce orașe circulă

Distribuie

Începând cu data de 9 iunie, CFR Călători pune în circulație Trenurile Soarelui. Acestea vor cicula timp de 3 luni, până pe data de 10 septembrie. În total, 40 de trenuri vor asigura legături din toată țara cu litoralul și Delta Dunării.

CFR Călători anunță că în programul Trenurile Soarelui a introdus garnituri astfel încât toate regiunile țării să fie conectate cu destinațiile de vacanță în perioada verii. Trenurile Soarelui, suplimentare, vor fi introduse treptat în circulație, potrivit unei anexei pe care o puteți studia – AICI. De asemenea, o parte dintre acestea vor avea o rută prelungită până la Mangalia și retur.

Trenurile InterRegio sunt dotate cu instalații de climatizare, iar unele vagoane Trenurile Soarelui vor avea și WiFi gratuit, precum și servicii bar-bistro, mai transmite CFR Călători.

O călătorie București – Constanța, fără reduceri, este 59,6 lei la tren IR. Dacă se achiziționează un bilet dus-întors călătorul beneficiază de 10% reducere, iar dacă biletul este achiziționat online se mai adaugă o reducere de 5%.

De asemenea, pentru cumpărarea biletelor cu cel puțin 21 de zile în avans reducerea este de 25% din tariful de transport. Cu oferta Minigrup 2-5 reducerile acordate sunt de până la 30% dacă achiziționarea se face online.

20 de trenuri vor pleca zilnic din București spre Constanța, 11 cu destinația Mangalia și cu opriri în toate stațiunile de la Malul Mării. În intervalul orar 07:30 – 10:30 cadența este de aproximativ un tren la fiecare 30 de minute, iar în intervalele orare 02:55-07:30 / 13:00-17:00 frecvența plecărilor este de aproximativ un tren pe oră.

Vor exista și Trenurile Tineretului. Acestea vor avea plecare din Sibiu la ora 18:34, din Râmnicu Vâlcea la 21:05, din Piteşti la 00:55, din București Nord la 02:55, iar sosirea în Constanța la 06:05.

În Mangalia ajunge la ora 07:53. Pentru întoarcere, trenul are plecare la 18:20 din Mangalia, la 20:10 din Constanța, la 23:15 din București Nord și cu sosire în Pitești la 01:13, în Râmnicu Vâlcea la 04:48 și în Sibiu la 07:20.

Pentru a facilita accesul turiștilor la Delta Dunării, un tren direct InterRegio va circula suplimentar pe ruta București Nord – Tulcea Oraș și retur. De asemenea, în fiecare zi, 4 trenuri (2 dus/ 2 întors) vor continua să circule între Medgidia și Tulcea.

Dumitrescu Cristina

Articole recente

Avantajele reclamelor luminoase LED pentru a atrage mai mulți clienți la hotelul tău

Când te gândești să îți promovezi hotelul într-un mod care să atragă atenția, o reclamă…

acum 2 săptămâni

Ce atracții turistice ne așteaptă în Sfântu Gheorghe, o bucată din paradisul natural al Deltei Dunării

Situată în inima Deltei Dunării, localitatea Sfântu Gheorghe reprezintă un veritabil paradis natural, cu peisaje…

acum o lună

11 lucruri extrem de utile într-un birou, fie el acasă sau la muncă

Într-un mediu de lucru modern, eficiența și productivitatea sunt adesea determinate de modul în care…

acum o lună

Ghid pentru montarea corectă a unui cârlig de remorcare la mașină: instrucțiuni pas cu pas pentru Skoda Octavia 2 și Opel Astra H

Dacă sunteți proprietar de Skoda Octavia 2 sau Opel Astra H și doriți să vă…

acum o lună

Ghidul complet pentru alegerea mulinetei potrivite pentru pescuitul la crap

Pescuitul la crap este o activitate iubită de mulți pescari, care aduce bucurie și satisfacție…

acum o lună

Transformarea convenționalului în confort digital: sistemul de apartament cu camere WiFi și videointerfon

În era tehnologiei avansate, casele noastre devin din ce în ce mai inteligente, oferind nu…

acum 2 luni