Articolele zilei

Un paradis exotic cere zboruri directe din România. Cât costă o vacanță

Distribuie

După unul dintre cele mai mari târguri de turism din lume, organizat în capitala Marii Britanii, Londra, s-a ajuns la concluzia că 2020 va fi anul vacanței într-un paradis exotic. Numeroase oferte au venit din țări precum Arabia Saudită, Egipt sau chiar Etiopia.

La începutul lunii, hotelierii dintr-o țară exotică au solicitat curse charter directe din România.

Este vorba despre Mauritius, o țară în care numărul turiștilor români a crescut în fiecare an cam cu 30%, iar anul trecut s-a dublat. Reprezentanții Eturia, una dintre agențiile de turism din România care organizează vacanțe în Mauritius spun că un concediu costă în medie între 1.500 și 1.600 de euro de persoană.

În țara în care aproape 9% din produsul intern brut este reprezentată de turism sezonul începe în noiembrie și ține până de Paște.

În medie, românii aleg în această țară stau șapte nopți în vacanță. Aici pot fi explorate parcuri naționale și se poate opta pentru croaziere pe mare.

Experiența culinară. Potrivit reprezentanților turismului din Mauritius, aici poți găsi mâncare bună și poți alege cu încredere de la restaurante în care lucrează bucătari cu stele Michelin până la buticurile de stradă. Dacă ajungeți în Mauritius trebuie să încercați salata „heart of palm”, „dholl puris”, „samosas”, „gateaux arouille” sau „gateaux piments”.

Foarte important este de spus că în Mauritius s-a dezvoltat o adevărată artă în ceea ce privește producerea zahărului și a romului. Tot aici găsiți câmpuri întinse cu plantații de ceai.

Nu ratați grădina botanică, creată în urmă cu aproximativ 300 de ani.

Trebuie să vizitați Clădirea Guvernului, construită în 1738, pe vremea în care zona era sub colonie franceză. De asemenea, alte clădiri istorice deosebite sunt Teatrul Port Louis, Poșta Centrală sau cele ale judecătoriilor. În Mauritius sunt și două locuri care fac parte din patrimoniul UNESCO World Heritage. Aapravasi Ghat este un sit istoric și reprezintă un loc în care, sub ocupația colonială britanică, în 1849, stăteau imigranții.

Un alt loc absolut fascinant, tot din patrimoniul UNESCO, este Le Morne.

Dumitrescu Cristina

Articole recente

Must haves pentru travel bloggers: de ce sa incluzi si o rochie de seara la oferta in bagajul tau

O rochie de seara poate schimba complet vibe-ul pozelor tale. Dat fiind ca e iarna,…

acum 4 zile

De ce se potrivesc vinul roșu demisec și carnea de porc?

Gastronomia este un domeniu al armoniei, unde ingredientele se îmbină pentru a crea experiențe unice.

acum 5 zile

Cum alegi cele mai potrivite covorașe auto pentru Golf 6

Când vine vorba de protejarea interiorului mașinii tale, alegerea unor covorașe auto de calitate este…

acum 6 zile

Valea Verde Retreat: Un refugiu idilic pentru familii și amatori de relaxare

În inima Transilvaniei, satul Cund găzduiește un loc cu adevărat special: Valea Verde Retreat. Acest…

acum 2 săptămâni

Cum alegi creioanele colorate potrivite pentru pasiunea ta

Creioanele colorate sunt instrumente esențiale atât pentru artiști profesioniști, cât și pentru pasionații de desen,…

acum 2 săptămâni

Ce se întâmplă dacă mergeți cu anvelopele dezechilibrate?

Chiar dacă v-ați montat și echilibrat anvelopele la schimbarea de anotimp, asta nu înseamnă că…

acum o lună