Ce spuneti de o vacanta de primavara in Romania? Plaiurile mioritice nu au fost nicicand mai bine puse in valoare de un anotimp! Natura prinde viata, iar verdele inunda vaile, campiile, muntii, intr-o simfonie a culorilor. Strabatem, astazi, orase medievale, ne scaldam in apele termale, ne minunam de campuri de narcise, ca sa ajungem in unica Delta a Dunarii.
In fiecare primavara, natura reinvie intr-o mica poiana din Dumbrava Vadului oferind un adevarat spectacol parfumat, plin de culoare. La o distanta de 60 de kilometri, Poiana Narciselor se intinde pe sute de hectare ca sa isi rasfete oaspetii cu un covor inmiresmat in luna lui mai. Turistii aleg, cu precadere, acest loc, declarat rezervatie naturala, in special de Sfintii Constantin si Elena, atunci cand are loc Festivalul Narciselor.
In inima Transilvaniei se afla un sat pitoresc ce l-a impresionat si pe Printul Charles al Marii Britanii. Satul Viscri pastreaza farmecul de odinioara, iar Biserica fortificata a devenit un adevarat simbol al comunitatii sasesti. Lacasul de cult a fost realizat in secolul al XIII-lea si a fost inclus in Patrimoniul Mondial UNESCO.
Pe noi ne-a impresionat Valea Vaserului! Daca sunteti in cautare de zone frumoase, atunci trebuie sa faceti o plimbare cu mocanita prin Maramures. In anii de demult purta numele de Calea Forestiera din Viseu de Sus si folosea la transportul lemnelor. Ce trebuie sa stiti? Traseul incepe in statia Viseul de Sus si capatul final este statia Paltin.
Trenul cu abur merge incet, pe o lungime de 21 de kilometri, si va poarta prin Muntii Maramuresului, prin cele mai frumoase locuri pe care sa le descoperiti primavara. Sezonul turistic de primavara incepe pe 22 martie. Puteti consulta programul si rezerva bilete de pe site-ul oficial cffviseu.com.
Vara este mult prea cald si aveti toate sansele sa va piste tantarii, asa ca primavara este cel mai potrivit anotimp in care sa vizitati Delta Dunarii. Copacii se trezesc la viata, nuferii creeaza o simfonie de culoare, stuful se inalta semet prin mlastina, iar pasarile se intorc din tarile calde. Locurile cele mai bune pentru a asista la asa spectacol este din barca, navigand pe canalele pline cu stufaris si mici vietati.
Primavara turistii aleg Hermannstadt! Lasati-va purtati pe strazile vechii cetati, in cautare de noi locuri neexplorate si va fi o intreaga aventura cu parfum medieval. Aveti o multime de atractii pe care sa le vizitati, fotografiati sau, pur si simplu, sa admirati arhitectura locului. Turnul Sfatului, Muzeul Astra, Biserica Evanghelica, Podul Minciunilor sunt doar cateva dintre obiectivele pe care sa le includeti in itinerarul de primavara.
Mii de turisti aleg sa isi petreaca vacantele la Strandul Venus din Baile 1 Mai, ca alternativa la aglomerata statiune Baile Felix. Daca alegeti sa petreceti mini vacanta de Paste sau de 1 Mai, costurile pentru cazare sunt cuprinse intre 70 si 200 de lei. Statiunea se afla la doar 7 kilometri de Oradea, iar cei care aleg sa petreaca aici cateva zile se vor bucura de liniste, verdeata si tratamentele balneo.
Ramanem tot in zona statiunilor balneare si ajungem in Geoagiu Bai, o zona ce merita explorata! Turistii au ce sa viziteze aici, fiind una dintre statiunile cu ape mezotermale, cascada si ruinele Castrului Roman Germisara, Drumul Roman, Baile Termale Romane.
Daca alegeti muntele, aerul curat de Azuga si peisajele montane va vor face bine. In statiunea de pe Valea Prahovei turistii sunt asteptati cu numeroase atractii, de la partii de schi – iarna, pana la vechi castele, precum Castelul Cantacuzino. Traseele prin munti bucura iubitorul de natura si nu uitati de fotografii!
Cimititul din localitatea Sapanta, din Maramures, a devenit faimos pentru crucile sale viu colorate, ce au notate versuri care amintesc despre persoana care a fost inmormantata. Primul epitaf dateaza din anul 1935, iar crucile sculptate din lemn au transformat cimitirul intr-o atractie turistica.
Din cauza evenimentelor din 2013, Rosia Montana lupta din greu sa redevina un punct turistic pe harta Romaniei. Nu doar localnicii vor avea de castigat, ci si calatorii pe aceste meleaguri. Dupa o prima vizita la galeriile romane va veti incarca de energii pozitive, dupa care continuati drumetia in Piatra Corbului si Piatra Despicata. Denumirea localitatii vine de la raul care scalda regiunea, Raul Rosia. Un rau bogat in minerale, in special oxizi de fier, ce amintesc de mineritul de peste 2.000 de ani.
Chiar dacă v-ați montat și echilibrat anvelopele la schimbarea de anotimp, asta nu înseamnă că…
Bețele de drumeție, cunoscute și sub denumirea de bețe trekking, sunt un accesoriu esențial pentru…
În România, verificarea ITP (Inspecția Tehnică Periodică) și verificarea numărului de înmatriculare sunt proceduri importante…
Pădurea Caraorman, situată în inima Deltei Dunării, este o adevărată bijuterie naturală și una dintre…
CYBEX prezintă noul COYA CARRIER Platinum conceput pentru a crea o legătură care va dura…
În ultimii ani, tehnologia auto a evoluat rapid, aducând numeroase inovații care nu numai că…