Pe parcursul unui an, din luna februarie, anul trecut, până la sfârșitul acestei luni, numărul turiștilor străini care au ales vacanțe Bulgaria va atinge opt milioane, a anunțat ministrul Turismului, Nikolina Angelkova. Ca o comparație, Bulgaria are o populație de 7,1 milioane de locuitori.
Potrivit agenției de știri bulgare Novinite, vecinii de peste Dunăre au avut în fiecare lună un număr record de turiști străini care au ales vacanțe Bulgaria.
În jur de 5,5 milioane de vizitatori străini au fost în Bulgaria în perioada celor mai active patru luni din sezonul de vacanță de anul trecut.
Doar de sărbătorile de iarnă, în jur de 400.000 de persoane de altă naționalitate au petrecut în Bulgaria, ceea ce înseamnă o creștere a numărului de turiști în perioada de iarnă cu 5 – 7%.
Străinii au căutat vacanțe Bulgaria și din cauza situației de securitate tensionată care a existat în țări precum Turcia sau Tunisia.
Ca o comparație, numărul de turiști străini care au vizitat România în primele nouă luni ale anului trecut a fost de doar 1,92 milioane, iar aceștia au cheltuit puțin peste un miliard de euro, potrivit datelor strânse de Institutul Național de Statistică.
Mai mult, străinii are au venit în România, n-au ales țara noastră neapărat pentru relaxare. 56% dintre turiștii străini au venit în interes de afaceri, pentru a participa la congrese, conferințe, cursuri, târguri și expoziții.
În 2015, puțin peste 2,2 milioane de turiști străini au vizitat România. Numărul turiștilor străini a fost cu 16,7% mai mare față de 2014, când doar 1,91 milioane de persoane au vizitat țara noastră.
Cei mai mulți turiști străini care vizitează România, peste 80%, sunt din țări europene. Datele strânse de Institutul Național de Statistică arată că nemții, italienii și israelienii sunt cei mai numeroși străini care vizitează România. De asemenea, mai sunt insteresați de țară noastră și francezii, americanii, britanicii și maghiarii sunt interesați de țara noastră.
Peste 120.000 de cetățeni germani au fost în România în prima jumătate a anului trecut, cât și peste 100.000 de italieni și israelieni.
FOTO: Jeroen Kransen/Flickr (creative commons)
Chiar dacă v-ați montat și echilibrat anvelopele la schimbarea de anotimp, asta nu înseamnă că…
Bețele de drumeție, cunoscute și sub denumirea de bețe trekking, sunt un accesoriu esențial pentru…
În România, verificarea ITP (Inspecția Tehnică Periodică) și verificarea numărului de înmatriculare sunt proceduri importante…
Pădurea Caraorman, situată în inima Deltei Dunării, este o adevărată bijuterie naturală și una dintre…
CYBEX prezintă noul COYA CARRIER Platinum conceput pentru a crea o legătură care va dura…
În ultimii ani, tehnologia auto a evoluat rapid, aducând numeroase inovații care nu numai că…