Articolele zilei

Zboruri anulate de companiile aeriene din cauza coronavirusului. Cum stă situația în România

Distribuie

Compania aeriană Ryanair a anunțat că este contrânsă, din cauza epidemiei de coronavirus, să anuleze până la 25% din zborurile italiene pe distanță scurtă, între 17 martie și 8 aprilie.

„Toţi clienţii afectaţi de anulări au fost informaţi prin e-mail şi prin SMS cu opţiunea de a solicita o rambursare sau de a-şi reface rezervarea călătoriei. Dacă aveţi o întrebare specifică, vă rugăm să aşteptaţi, deoarece avem un volum mare de solicitări de contact”, a anunţat compania britanică.

Asociația internațională a companiilor aeriene, IATA, a anunțat că „în general, traficul aerian mondial s-a prăbușit”.

De anularea unor zboruri este afectată și România. Wizz Air a anunțat, săptămâna trecută, că își modifică programul de zbor din cauza cererii în scădere pe rutele din Italia. Astfel, compania își reduce capacitatea de zbor cu circa 60% în perioada 11 martie – 2 aprilie.

Pasagerii care au rezervări afectate sunt informați în mod automat cu cel puțin 14 zile înainte de data călătoriei și li se oferă alternative de zbor pe alte rute.

Mai exact, potrivit programului provizoriu de zbor, de pe aeroportul din Cluj-Napoca, frecvenţa săptămânală a curselor către Milano Bergamo va scădea de la 7 la 2, către Bologna de la 3 la 1, către Bari de la 2 la 1, către Roma Ciampino de la 4 la 1, iar către Treviso de la 2 la 1 (în perioada 11 – 25 martie), respectiv de la 3 la 1, în intervalul 25 martie – 2 aprilie.

Din București, de pe 11 martie, vor decola patru curse/săptămână către Milano Bergamo, câte două spre Bologna şi Bari, trei spre Roma Ciampino, câte două cu destinaţia Treviso (în perioada 11 – 25 martie), respectiv patru – în intervalul 25 martie – 2 aprilie, dar şi câte o cursă spre Catania, Napoli, Pisa şi Torino.

De asemenea, pe ruta Craiova – Milano Bergamo, numărul zborurilor programate va scădea de la 4 la 2, în perioada 11 – 18 martie, de la 5 la 2 – în perioada 18 – 25 martie, respectiv de la 7 la 2 între 25 martie şi 2 aprilie. 

Wizz Air mai anunță că nu va mai opera niciun zbor de la Craiova către Bologna în perioada 11 martie – 2 aprilie, în timp ce pentru destinaţia Roma Ciampino va opera doar un zbor pe săptămână în intervalul menţionat.

De pe 11 martie, timp de trei săptămâni, compania aeriană va avea programate doar câte două curse/săptămână din Iaşi spre Milano Bergamo, precum şi câte un singur zbor către Treviso, Bologna, Roma Ciampino şi Catania.

De la Suceava, programul include doar câte două curse săptămânale cu destinaţia Milano Bergamo, câte una către Roma Ciampino şi niciuna spre Bologna.

În programul Wizz Air sunt trecute și două zboruri săptămânale de la Timișoara către Milano Bergamo, în  timp ce spre Bologna, Bari, Roma Ciampino şi Treviso va fi disponibil doar câte o cursă.

Tot săptămâna trecută, Blue Air a anunțat că toți pasagerii care au achiziționat bilete către Bologna, Florența, Milano sau Torino, pentru perioada 27 februarie – 15 martie pot modifica gratuit datele de călătorie.

În același comunicat, Blue Air anunță că nu a fost anulat niciun zbor din cauza epidemiei de coronavirus.

FOTO: skeeze/Pixabay.com

Dumitrescu Cristina

Articole recente

Avantajele reclamelor luminoase LED pentru a atrage mai mulți clienți la hotelul tău

Când te gândești să îți promovezi hotelul într-un mod care să atragă atenția, o reclamă…

acum o săptămână

Ce atracții turistice ne așteaptă în Sfântu Gheorghe, o bucată din paradisul natural al Deltei Dunării

Situată în inima Deltei Dunării, localitatea Sfântu Gheorghe reprezintă un veritabil paradis natural, cu peisaje…

acum o lună

11 lucruri extrem de utile într-un birou, fie el acasă sau la muncă

Într-un mediu de lucru modern, eficiența și productivitatea sunt adesea determinate de modul în care…

acum o lună

Ghid pentru montarea corectă a unui cârlig de remorcare la mașină: instrucțiuni pas cu pas pentru Skoda Octavia 2 și Opel Astra H

Dacă sunteți proprietar de Skoda Octavia 2 sau Opel Astra H și doriți să vă…

acum o lună

Ghidul complet pentru alegerea mulinetei potrivite pentru pescuitul la crap

Pescuitul la crap este o activitate iubită de mulți pescari, care aduce bucurie și satisfacție…

acum o lună

Transformarea convenționalului în confort digital: sistemul de apartament cu camere WiFi și videointerfon

În era tehnologiei avansate, casele noastre devin din ce în ce mai inteligente, oferind nu…

acum o lună