Litoral Romania

O stațiune s-ar putea transforma într-un „Saint Tropez al României”

Distribuie

Complex turistic Gura Portiței din Delta Dunării s-ar putea dubla în următorii ani. Potrivit administratorilor, este un proiect pe termen lung, de mai mult de doi ani.

E posibil să fie chiar și de trei ori mai multe locuri de cazare, un turn de observare, de unde turiștii pot admira Delta și împrejurimile, un centru spa, o piscină acoperită, o sală de fitness și o sală de conferință.

„După renovarea resortului turistic, va fi păstrat stilul de acum, cu amenajări incluzând materiale precum stuful. Vrem să facem din Gura Portiței un Saint Trapez al României”, a declarat administratorul complexului turistic Gura Portiței, Dragoș Valentin Dincă, pentru Zf.ro.

Acest complex turistic Gura Portiței se află la aproximativ 50 de kilometri de Tulcea. „Locul în care este amplasat complexul a conservat farmecul și naturalețea pe care a avut-o de pe vrema când primul El și prima Ea au călcat limba de nisip dintre Lacul Golovița și Marea Neagră”, se arată în prezentarea complexului.

La restaurantul de aici găsiți și numeroase mâncăruri ale zonei, precum tradiționalul borș lipovenesc sau saramuri de pește cu mămăliguță.

Camerele de pe insulă cu terasă și ponton pe lac sunt dotate cu 1 pat matrimonial, 1 canapea extensibilă și mobilier nou.

Pentru un sejur în complexul Gura Portiței beneficiați gratuit de parcare, transport pe lac din Jurilovca la Gura Portiței tur – retur și de șezlong pe plajă, hidrobiciclete pe lac, tenis de masă, teren sport multifuncțional, table, șah.

Dumitrescu Cristina

Articole recente

Avantajele reclamelor luminoase LED pentru a atrage mai mulți clienți la hotelul tău

Când te gândești să îți promovezi hotelul într-un mod care să atragă atenția, o reclamă…

acum 2 săptămâni

Ce atracții turistice ne așteaptă în Sfântu Gheorghe, o bucată din paradisul natural al Deltei Dunării

Situată în inima Deltei Dunării, localitatea Sfântu Gheorghe reprezintă un veritabil paradis natural, cu peisaje…

acum o lună

11 lucruri extrem de utile într-un birou, fie el acasă sau la muncă

Într-un mediu de lucru modern, eficiența și productivitatea sunt adesea determinate de modul în care…

acum o lună

Ghid pentru montarea corectă a unui cârlig de remorcare la mașină: instrucțiuni pas cu pas pentru Skoda Octavia 2 și Opel Astra H

Dacă sunteți proprietar de Skoda Octavia 2 sau Opel Astra H și doriți să vă…

acum o lună

Ghidul complet pentru alegerea mulinetei potrivite pentru pescuitul la crap

Pescuitul la crap este o activitate iubită de mulți pescari, care aduce bucurie și satisfacție…

acum 2 luni

Transformarea convenționalului în confort digital: sistemul de apartament cu camere WiFi și videointerfon

În era tehnologiei avansate, casele noastre devin din ce în ce mai inteligente, oferind nu…

acum 2 luni