Articolele zilei

Raven`s Nest – Satul ascuns din România, locul în care hambare vechi de 200 de ani s-au transformat în pensiune

Distribuie

O pensiune unică în România, denumita si „Raven`s Nest” este „ascunsă” în inima Transilvaniei, în Munții Apuseni. Locul a fost descoperit de cei care au gândit întregul proiect în timpul unei călătorii pe munte. Aici ar fi fost aduși de doi corbi care pluteau deasupra lor și pe care i-au urmărit.

„După cum aveam să descoperim, corbii și vulturii au ales acest minunat loc pentru a-și construi cuiburile. În cele din urmă, așa am făcut și noi”, spun cei de la Raven`s Nest.

Locul avea deja o poveste. Aici a fost găsit un întreg ansamblu de hambare, șoproane și grajduri pe care localnicii le-a folosit atunci când își scoteau animalele la pășunat sau pentru a ține fânețele.

După ce și-au dat seama de bogăția naturală a acestui loc și au văzut peisajul spectaculos, inițiatorii proiectului s-au pus pe treabă și au construit, păstrând influența arhitecturală a locului. Raven`s Nest – Satul ascuns, „este un mic refugiu retras și primitor”. Pensiunea se află pe teritoriul satului Sălciua de Jos, comuna Sălciua, județul Alba.

La proiect s-a muncit câțiva ani și au participat meșteri locali, care au redat aspectul tradițional al locului, artiști, constructori și voluntari. Potrivit inițiatorilor, toți s-au asigurat „că totul este în conformitate cu autenticitate locului”.

Cea mai veche clădire din complex datează din 1896. S-a reușit salvarea pereților exteriori, care au fost pictați în timp și a fost refăcut acoperișul din lemn.

La interior s-a mers pe o direcție minimalistă, cu obiecte inspirate din folclorul românesc. Multe dintre obiecte au fost din case vechi, iar altele au fost recondiționate. De asemenea, cei care au făcut proiectul au găsit inclusiv mobilă veche românească achiziționată de la localnici și au găsit un artist în Săpânța care a restaurat-o.

Pensiunea are 11 camere care poate găzdui până la 26 de oaspeți. Cei care vin aici pot sta într-un jacuzzi în aer liber și se pot uita la filme la un cinema amenajat în aer liber, în pădure. Există și o bucătărie în care se prepară mâncăruri cu ingrediente locale.

„Oaspeții pot explora cadrul natural intact al pădurii private, unde există hamacuri și numeroase locuri retrase, precum și un cinematograf în aer liber. Există 2 terase mari construite pe stânci, de unde oaspeții pot admira vederea panoramică la munții din Transilvania. De asemenea, oaspeții pot să își petreacă seara lângă focul de tabără, să bea apă din izvorul natural de la proprietate sau să privească apusul soarelui pe iazul de la Raven’s Nest”, spun reprezentanții pensiunii. Există WiFi gratuit în toată proprietate, iar fiecare unitate de cazare are baie privată.

Dumitrescu Cristina

Articole recente

Avantajele reclamelor luminoase LED pentru a atrage mai mulți clienți la hotelul tău

Când te gândești să îți promovezi hotelul într-un mod care să atragă atenția, o reclamă…

acum 4 zile

Ce atracții turistice ne așteaptă în Sfântu Gheorghe, o bucată din paradisul natural al Deltei Dunării

Situată în inima Deltei Dunării, localitatea Sfântu Gheorghe reprezintă un veritabil paradis natural, cu peisaje…

acum 4 săptămâni

11 lucruri extrem de utile într-un birou, fie el acasă sau la muncă

Într-un mediu de lucru modern, eficiența și productivitatea sunt adesea determinate de modul în care…

acum o lună

Ghid pentru montarea corectă a unui cârlig de remorcare la mașină: instrucțiuni pas cu pas pentru Skoda Octavia 2 și Opel Astra H

Dacă sunteți proprietar de Skoda Octavia 2 sau Opel Astra H și doriți să vă…

acum o lună

Ghidul complet pentru alegerea mulinetei potrivite pentru pescuitul la crap

Pescuitul la crap este o activitate iubită de mulți pescari, care aduce bucurie și satisfacție…

acum o lună

Transformarea convenționalului în confort digital: sistemul de apartament cu camere WiFi și videointerfon

În era tehnologiei avansate, casele noastre devin din ce în ce mai inteligente, oferind nu…

acum o lună