Europa

Țara pe care turiștii o iubesc cel mai mult

Distribuie

Forumul Economic Mondial a publicat un studiu care relevă cele mai competitive țări în ceea ce privește turismul. Cea mai apreciată țară de către turiști a reieșit în 2019 Spania. De altfel, nu a fost detronată din fruntea clasamentului din 2015. Pe podium mai este Franța și Germania. Urmează Japonia, Statele Unite ale Americii, Marea Britanie, Australia, Italia, Canada și Elveția.

Spania este aleasă de turiști pentru orașele frumoase, plaje, programe culturale, gastronomie, festivaluri și artă. De asemenea, a fost apreciată și pentru infrastructură. De altfel, la acest capitol a primit cel mai mare scor de la cei care au întocmit clasamentul, pentru că în ultimii ani a investit foarte mult în modernizarea autostrăzilor și aeroporturi.

Industria turismului din Spania reprezintă 5% din PIB-ul țării, iar economiștii cred că procentul va crește în următorii ani. Specialiștii se bazează mai ales pe faptul că, la nivel global, clasa de mijloc se mărește, mai ales în zona asiatică, ceea ce înseamnă că se va dezvolta și turismul.

Însă creșterea turismului sperie o parte a spaniolilor. Barcelona, de exemplu, este al șaselea cel mai vizitat oraș din lume, dar și cea mai importantă destinație turistică a Spaniei. Peste 14 milioane de vizitatori primește în fiecare an.

Locuitorii Barcelonei s-au arătat nemulțumiți de faptul că au devenit foarte scumpe chiriile pentru că mulți proprietari preferă să închirieze casele turiștilor.

Însă cea mai importantă problemă este reprezentată de creșterea infracțiunilor de furt cu peste 10%, iar tâlhăriile s-au înmulțit cu aproape 30%. De exemplu, în metroul catalan sunt denunțate săptămânal peste 1.000 de infracțiuni, majoritatea furturi și mici tâlhării.

Din acest motiv a apărut „Helpers Barcelona”, o organizație care difuzează pe rețelele de socializare tot felul de infracțiuni cu scopul de a-i alerta pe care care ar putea deveni victime. Organizația s-a inspirat din „Îngerii păzitori”, o grupare de newyorkezi care în anii `80 patrulau pe străzi pentru a combate criminalitatea.

Dumitrescu Cristina

Articole recente

Avantajele reclamelor luminoase LED pentru a atrage mai mulți clienți la hotelul tău

Când te gândești să îți promovezi hotelul într-un mod care să atragă atenția, o reclamă…

acum 4 zile

Ce atracții turistice ne așteaptă în Sfântu Gheorghe, o bucată din paradisul natural al Deltei Dunării

Situată în inima Deltei Dunării, localitatea Sfântu Gheorghe reprezintă un veritabil paradis natural, cu peisaje…

acum 4 săptămâni

11 lucruri extrem de utile într-un birou, fie el acasă sau la muncă

Într-un mediu de lucru modern, eficiența și productivitatea sunt adesea determinate de modul în care…

acum o lună

Ghid pentru montarea corectă a unui cârlig de remorcare la mașină: instrucțiuni pas cu pas pentru Skoda Octavia 2 și Opel Astra H

Dacă sunteți proprietar de Skoda Octavia 2 sau Opel Astra H și doriți să vă…

acum o lună

Ghidul complet pentru alegerea mulinetei potrivite pentru pescuitul la crap

Pescuitul la crap este o activitate iubită de mulți pescari, care aduce bucurie și satisfacție…

acum o lună

Transformarea convenționalului în confort digital: sistemul de apartament cu camere WiFi și videointerfon

În era tehnologiei avansate, casele noastre devin din ce în ce mai inteligente, oferind nu…

acum o lună