Articolele zilei

Un oras din Romania este surpriza unei celebre publicatii americane

Distribuie

Potrivit publicatiei US News, printre orasele cele mai frumoase care merita sa fie vizitate de turistii din toata lumea, se numara si un oras din Romania. Este vorba despre orasul Timisoara, ce ocupa un loc 2 dupa Geneva. Turistii care doresc sa vina in Timisoara, al treilea oras ca marime din Romania, pot admira cladirile in stil baroc, scriu jurnalistii de la US News. Va puteti plimba cu bicicleta in numeroasele parcuri ale Timisoarei. In plus, exista multe piete in centrului orasului unde te poti relaxa, se mai arata in publicatia americana.

Casa Bruck

Casa Bruck este una dintre cele mai frumoase cladiri din Timisoara. Imobilul amplasat in Piata Unirii a fost construit in urma cu 100 de ani, in stilul Art Nouveau. Datorita unui italian mutat in Timisoara, imobilul a fost renovat cu ajutorul vecinilor, cu o investitie de 300.000 de euro. Casa Bruck se afla pe strada Mercy la nr.9, colt cu Piata Unirii. Dupa ce s-a construit, propietarul Salamon Bruck a deschis o farmacie la parter care functioneaza si astazi, si pastreaza o parte din mobilierul original. Merita sa descoperiti fiecare cladire si strada din aceasta zona la pas.

Casa Bruck, Timisoara. Sursa foto: ghiduri-turistice.info

Malul raului Bega

Neaparat trebuie sa faceti o plimbare pe malul raului Bega ce strabate Timisoara. Aici sunt amplasate alei si piste pentru biciclisti, numai bune pentru plimbare in zilele calduroase. Din loc in loc o sa mai vedeti si podurile ce traverseaza raul, care dau un farmec aparte acestui oras. Pe malurile Begai sunt si cele mai frumoase parcuri: si aici il amintim pe celebrul Parc al rozelor.

Pe malul Begai. Sursa foto: begapressalert.ro

Muzeul de Arta – Palatul baroc

Orasul  de pe Bega este unul dintre centrele culturale ale tarii, alaturi de Sibiu, Cluj-Napoca, Brasov, Iasi. Muzeul de Arta este gazduit in cadrul Palatului baroc. Muzeul include o colectie de 90 lucrari ale pictorului Corneliu Baba. Printre acestea, si colectii de arta contemporana, decorativa si europeana. Pe langa acest muzeu, mai puteti vizita Muzeul Satului Banatean, Memorialul Revolutiei si galeriile de arta deschise in vechiul Bastion.

Muzeul de Arta -Palatul baroc,Timisoara. Sursa foto: muzeuldeartatm.ro

Palatul Dauerbach

Palatul Dauerbach a fost construit in anul 1913 in stil Art Nouveau. Acesta se afla in Piata Victoriei din Timisoara, pe latura promenada Corso. Tot in aceasta zona, a inaltei societati de la inceputul anilor 1900, se afla si Palatal Neuhausz, Palatul Szechenyi, Palatul Merbl care impresioneaza prin stilul arhitectonic. In prezent cladirea este locuita, iar la parter se gasesc cateva terase pentru rasfatul turistilor.

Palatul Dauerbach. Sursa foto: Wikipedia.org

Turnul de apă Iosefin

Monumentul industrial al Timisoarei se afla pe strada Gheorghe Baritiu nr.5. Turnul de apa face parte din sistemul de alimentare cu apa al orasului de la inceputul sec. XX. Acesta a fost construit intre 1913-1914, copie a celui din cartierul Fabric. Turnurile, cu o inaltime de 52 de metri, au fost realizate de inginerii Janos Lenarduzzi si Richard Sabathiel. In turn exista un rezervor de apa potabila cu o capacitate de 500 metri cubi, dar si unul cu apa din Bega, de 250 metri cubi.

Turnul de apa Iosefin. Sursa foto: debanat.ro

Piata Victoriei

Piata Victoriei situata in centrul orasului Timisoara este locul de unde a pornit Revolutia din 1989. Mai este cunoscuta si sub numele de Piata Operei. In aceasta zona sunt concentrate cladirile importante ale Timisoarei: Opera, respectiv Catedrala Mitropolitana, cea mai inalta din Romania. In piata sunt si zone de promenada care se numesc Corso si Surogat. Corso era locul de intalnire al inaltei societati pe la 1900, iar Surogat era locul muncitorilor si al tinerilor. Acum cele doua reprezinta locul de intalnire preferat al timisorenilor si deopotriva al turistilor.

Piata Victorie, Opera,Timisoara. Sursa foto: ici-colo.ro

Castelul Huniade – Muzeul Banatului

Castelul Huniade se afla in centrul orasului si este cel mai vechi monument al Timisoarei, construit intre anii 1443-1447 de catre Iancu de Hunedoara. De-a lungul anilor castelul a suferit mai multe modificari, cea mai ampla fiind in anul 1856. A fost resedinta nobilimii in secolele XV si XVI, resedinta a pasei intre anii 1552-1716 si cazarma de artilerie. In prezent, aici este Muzeul Banatului, infiintat in anul 1872, sub numele de ”Societate de Istorie si Arheologie”.

Castelul Huniade,vedere laterla,Timisoara. Sursa foto: Wikipedia.org

Fabrica de Bere

Fabrica de bere Timisoreana este a doua fabrica, de acest fel, infiintata in Romania. Apare consemnata in documentele vechi cu numele ”Fierbatoria de bere din Fabric, Societate pe actiuni”, construita in anul 1718. O parte a vechii fabrici se mai pastreaza si in prezent. La aceasta se adauga si obiectivele turistice industriale precum: Fostul Abator Orasenesc sau Fabrica de Tigarete.

Fabrica de Bere Timisoara. Sursa foto: commons.wikimedia.org

 

Ana Maria Olteanu

Articole recente

Avantajele reclamelor luminoase LED pentru a atrage mai mulți clienți la hotelul tău

Când te gândești să îți promovezi hotelul într-un mod care să atragă atenția, o reclamă…

acum 2 săptămâni

Ce atracții turistice ne așteaptă în Sfântu Gheorghe, o bucată din paradisul natural al Deltei Dunării

Situată în inima Deltei Dunării, localitatea Sfântu Gheorghe reprezintă un veritabil paradis natural, cu peisaje…

acum o lună

11 lucruri extrem de utile într-un birou, fie el acasă sau la muncă

Într-un mediu de lucru modern, eficiența și productivitatea sunt adesea determinate de modul în care…

acum o lună

Ghid pentru montarea corectă a unui cârlig de remorcare la mașină: instrucțiuni pas cu pas pentru Skoda Octavia 2 și Opel Astra H

Dacă sunteți proprietar de Skoda Octavia 2 sau Opel Astra H și doriți să vă…

acum o lună

Ghidul complet pentru alegerea mulinetei potrivite pentru pescuitul la crap

Pescuitul la crap este o activitate iubită de mulți pescari, care aduce bucurie și satisfacție…

acum o lună

Transformarea convenționalului în confort digital: sistemul de apartament cu camere WiFi și videointerfon

În era tehnologiei avansate, casele noastre devin din ce în ce mai inteligente, oferind nu…

acum 2 luni