Daca nu este Thassos Town este Chora Town sau capitala frumoasei Insule Mykonos, una dintre nestematele Greciei. Un orasel zugravit in alb, construit din piatra, ca sa reziste apei sarate si colorat, doar pe alocuri, de cate un leandru inmiresmat sau de albastrul elen. Capitala insulei este o mica comoara care reflecta din plin viata pe Insulele Cicladice.
Apusul in Mykonos
Mikri Venetia – Mica Venetie are cele mai spectaculoase mori de vant, ca si cum ai face o calatorie in Olanda, doar ca in parfum sarat si ritmuri de Zorba. Chora este mangaiat de razele soarelui tot timpul anului, iar spre inserat se pot vedea cele mai frumoase apusuri. Cele mai cautate locuri pentru asa priveliste sunt Cocktail Galleraki, Barul Kastro, Bar Caprice sau la Scarpa.
Pentru o panorama de 360 de grade, indreptati-va spre Biserica Panaghia Paraportiani si tineti drumul catre ruinele Castelului Panigirakis, de unde va veti bucura de privelistea asupra Marii Egee.
Cine Manto
O cafenea-restaurant cu staif, asa este Cine Manto! Locul in care artistii isi gasesc relaxarea, iar tinerii se bucura de cele mai bune filme sub cerul instelat. Noi, ceilalti, ne putem delecta cu aromele tentante ale pestelui pe gratar, cu souvlaki, o limonada sau un savuros tzatziki.
Chora: Farul Armenistis
Renumitul Far Armenistis din Mykonos a fost unul dintre cele mai mari din Marea Mediterana. Farul a fost premiat, datorita mecanismelor folosite, si la Expozitia Universala din 1889 de la Paris. Acest simbol al marii a ajutat navele sa ajunga acasa pana in anul 1983. Astazi face parte din Muzeul Maritim al Marii Egee din Mykonos.
Pentru a ajunge in varf, vizitatorii trec prin casa capitanului de far si pot admira modele de nave, monede cu teme nautice, instrumente maritime.
Piata locala
Dimineata devreme, cand soarele de abia rasare, inainte de a sosi navele de croaziera si orasul sa fie acaparat de turisti, indreptati-va catre Coasta Yialos. Aici insularii care se indeletnicesc cu pescuitul se intorc de pe mare cu cele mai frumoase capturi, mereu intre orele 8-9. Grecii isi dau primul salut in timp ce verifica marfa proaspata ce ar putea ajunge in micile taverne.
Sa nu credeti ca in pamant arid nu crste nimic, fermierii eleni va vor contrazice. In fiece dimneata la piata locala, intre orele 8-12, veti putea gasi rosii, castraveti, pepeni, smochine, caise si tot ceea ce v-ati mai putea dori.
Galeriile de arta
Chora este locul ideal pentru galeriile de clasa mondiala. Artisti recunoscuti de cele mai mari muzee de arta din lume ( Guggenheim, Met, Tate Londra) aleg adesea acest oras si Insula Mykonos pentru expunerea creatilor.
Galeria Raritate si-a castigat publicul, atat localnici, cat si turisti, care, in cei 23 de ani de cand este deschisa, i-au calcat pragul numerosi artisti.
Galeria Skoufa este adresata artistilor greci contemporani, un loc in care puteti admira operele lor, dar si a acelor artisti de alta nationalitate dar mutati definitiv in Mykonos.